Micii gugulani, în marele car cu mere


Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş, având ca parteneri Primăria municipiului, Episcopia Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru”, Liceele „C.D. Loga” şi „Traian Doda”, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, precum şi alte instituţii şi unităţi de învăţământ din mai multe judeţe, organizează, în data de 2 noiembrie, cea de a III-a ediţie a Festivalului-concurs cu participare internaţională „Gugulan cu car cu mere”. „Ne-am născut să trăim pe aceste minunate plaiuri bănăţene, iar datoria noastră morală este de a păstra şi cultiva, în sufletele generaţiilor care urmează, dragostea şi respectul, atât faţă de tradiţiile şi obiceiurile româneşti, cât şi faţă de arta populară specifică zonei noastre. Acest festival este o oportunitate prin care copiii şi cadrele didactice pot lua contact direct cu valorile culturale, se pot întoarce la izvoare, la tot ceea ce este autentic, pentru a se constitui în ceea ce trebuie să numim, cu dragoste şi mândrie, «identitate naţională». Banatul este un loc de referinţă, o zonă în care tradiţia se află la ea acasă. Trebuie doar să o scoatem din uitare”, scriu, în Argumentul acestei ample manifestări, organizatorii.

Echipa de implementare este compusă din prof. Otilia Dinulică, director al Grădiniţei P.P. 4, prof. Olga Kaşuta, prof. Elena Dragomir, prof. Elena Moruz, prof. Silvia Davidescu, prof. Marinela Boeriu, prof. Alina Crista, prof. Emanuela Rada, prof. Neluţa Dragomir, prof. Nicoleta Barbu, prof. Maria Socineanţu, prof. Florina Bălan, prof. Monica Munteanu Urban, ed. Andreea Gagiu.

Printre obiectivele urmărite de organizatorii festivalului se numără dezvoltarea personalităţii copilului prin identificarea, conservarea, înregistrarea şi promovarea producţiilor folclorice locale, identificarea talentelor specifice în rândul preşcolarilor şi elevilor, îmbogăţirea universului cunoaşterii copiilor conform particularităţilor de vârstă ale acestora, formarea şi dezvoltarea sentimentului patriotic, a sentimentului de mândrie a locului de provenienţă şi acceptarea multiculturalităţii ca elemente de îmbogăţire a culturii româneşti.

La festival se pot înscrie preşcolari şi elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, din unităţile şcolare din ţară şi străinătate.Festivalul se va desfăşura pe trei secţiuni, şi anume Recitare de poezie în grai, Solişti vocali, solişti instrumentişti, şi Dansuri populare. Înscrierile se fac până în data de 20 octombrie.

Deschiderea festivalului va avea loc la Casa de Cultură „George Suru”, din Caransebeş, iar dezbaterea se va desfăşura la Grădiniţa P.P. 4 din municipiu, ne-a informat prof. Maria Bârză, coordonatorul manifestării.

Bianca METEŞ