În prezenţa viceprimarului Marius Isac și a șefei Serviciului Integrare Europeană, Gabriela Bănăduc, miercuri, 31 iulie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeș a avut loc semnarea contractelor de subvenție pentru acordarea de microgranturi unor persoane din grupul-țintă al proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”. Acesta este derulat de municipalitate, în parteneriat cu Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare, Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, Episcopia Caransebeșului și Spitalul Municipal de Urgență. Cele 21 de persoane au fost atent selectate după ce au beneficiat de servicii de formare profesională antreprenorială, precum și de servicii pentru elaborarea de planuri de afaceri, iar mai apoi de mentorat, în vederea implementării proiectului finanțat.
Acordarea de microgranturi și susținerea persoanelor din grupul-țintă în demararea unei activități pe cont propriu vor contribui la creșterea veniturilor, scăderea gradului de sărăcie și posibilitatea asigurării unui trai zilnic decent, dar și la combaterea discriminării și integrarea persoanelor marginalizate. De asemenea, acordarea de microgranturi va conduce la crearea a minim un loc de muncă/afacere finanțată, ceea ce va genera dezvoltare economică în comunitate, una dintre condițiile impuse pentru acordarea micrograntului fiind ca persoanele nou angajate să fie din comunitățile marginalizate.
Valoarea totală a proiectului este de 24.120.320,06 lei, iar perioada de desfășurare este de 36 de luni, respectiv 14.08.2017-13.08.2020.
Bianca METEŞ