MIG-uri la pământ!


În municipiul Caransebeș vor fi amplasate două avioane MIG 21 RFMM, demilitarizate, amenajate pentru expunere statică. Acest lucru a devenit certitudine odată cu publicarea Hotărârii privind transmiterea unor bunuri imobile, proprietate privată a Statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Consiliului Local Caransebeș, în Monitorul Oficial Nr. 223, din aprilie 2012. Hotărârea a fost emisă ca urmare a unei decizii a Consiliului Local şi în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii M.Ap.N., potrivit cărora Caransebeşul va prelua în administrare, fără plată, două aeronave, scoase din uz, de la o unitate militară din Deveselu, judeţul Olt.

Avioanele vor fi amplasate pe teritoriul municipiului, pentru ambientarea unor intersecţii vizibile pentru un public cât mai larg. Cel mai probabil, acestea vor fi aşezate într-un sens giratoriu ce urmează să fie construit în zona Aeroportului, în apropierea şoselei ocolitoare, iar cel de-al doilea, la una dintre intrările în oraş. Prin aceeaşi Hotărâre a legislativului local, administraţia se obligă să asigure transportul celor două aeronave de la locul de depozitare la Caransebeş, precum şi paza, securitatea, integritatea şi întreţinerea lor în condiţii optime. (T. Mesner)