Mihai Vintilă s-a născut în data 10 martie 1932, la Caransebeş, şi este absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti. Pictează din anul 1979, în impresionanta sa carieră fiind autor al unei serii extreme de bogate de expoziţii în toată ţara, precum şi peste hotare, în unele centre ale artei de tradiţie, între care Luxemburg, Londra, Amsterdam, Paris, Zagreb, Madrid, Bonn, Montreal, New York, Modena sau Tokyo. A luat parte la 23 de tabere de creaţie, precum cele de la Deliblata Pesac în Republica Serbia, Gărâna, Băile Herculane, Moldova Veche, Oraviţa, Caransebeş – Poiana Mărului sau Pojejena. Datorită activităţilor reprezentative desfăşurate în domeniul artei naive, Mihai Vintilă a fost distins, atât pe plan intern, cât şi internaţional, cu mai multe diplome de excelenţă şi premii importante, dar şi cu Dilpoma de ,,Cetăţean de Onoare” al urbei de pe Timiş şi Sebeş.
Lucrările sale se regăsesc în mai multe muzee, dar şi în colecţii personale în localităţile Piteşti, Reşiţa, Caransebeş, Băile Herculane şi Bucureşti. Totodată, lucrările semnate de Mihai Vintilă sunt prezente în unele instituţii celebre de peste hotare, precum Muzeul „Rovers“ din Olanda, Muzeul ,,Max Fourny de Vicq”, Muzeul Mânăstirii Arles şi Galeria Jeannine-Blais, toate din Franţa, Galeria ,,North-Hatley” din Canada, Muzeul ,,Kasper-Morges” din Elveţia, Muzeul de Artă ,,Deliblata” din Republica Serbia, Muzeul Civilizaţiilor din Quebec, Canada, sau Muzeul ,,Castelvetro” din Modena, Italia. De asemenea, picturile artistului naiv se regăsesc şi în mai multe cărţi, reviste şi albume de specialitate.
Liviu DINU
Galeria de Artă ,,Corneliu Baba” a Casei de Cultură ,,George Suru” din Caransebeş a găzduit recent o expoziţie de artă naivă din Pinacoteca Fundaţiei Artiştilor Plastici Naivi ,,Vintilă – Arplana”. Astfel, cele 47 de lucrări care au fost prezentate cu această ocazie au fost donate de pictorul Mihai Vintilă comunităţii caransebeşene. Operele de artă în cauză surprind mai multe teme, însă înfăţişează, în principal, aspecte din viaţa cotidiană, locaţii şi peisaje din zona municipiului. Unele dintre picturi poartă semnătura maestrului Mihai Vintilă, dar în colecţie se mai regăsesc şi creaţii ale unor artişti naivi consacraţi din Alba Iulia, Timişoara, Bistriţa, Bacău, Lugoj sau Reşiţa. Conform unor evaluări de specialitate, valoarea totală a donaţiei însumează 30.000 de euro, aproximativ 126.000 de lei. Prin urmare, în Pinoteca de Artă Naivă a municipiului Caransebeş există acum aproape 100 de tablouri, celelalte fiind rodul celor patru ediţii ale Taberei de pictură.
La acţiune au luat parte reprezentanţi ai Administraţiei Publice, printre aceştia numărându-se viceprimarul Ilie Iova şi city-managerul Nicolae Borcean, Protopopul de Caransebeş, Prea Onoratul Liviu Mihai Drăgan, dar şi iubitori de artă, critici de specialitate şi artişti plastici consacraţi.
Expoziţia găzduită de Galeria de Artă ,,Corneliu Baba” a Casei de Cultură ,,George Suru” din municipiul Caransebeş rămâne deschisă publicului larg pe o perioadă de două săptămâni.