În data de 11 octombrie, cadre ale Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, sprijinite de structurile specifice, au efectuat şapte descinderi domiciliare la Caransebeş şi Domaşnea, pentru anihilarea unui grup specializat în cultivarea şi distribuirea de droguri de risc. În urma Operaţiunii „MILION”, au fost reţinute 11 persoane, dintre care Tribunalul Caraş-Severin a hotărât să-i trimită în arest preventiv pe Ion Andrei, Alexandru Ioja şi Ion Librimir. Recent, instanţa a hotărât prelungirea stării de arest în cazul celor trei, până în 18 ianuarie 2013. (S. Berger, B. Naum)
În urma activităţilor desfăşurate în data de 11 octombrie de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, sub coordonarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, şi cu sprijinul direct al S.I.P.I. Caraş-Severin şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, în cadrul Operaţiunii ,,MILION”, care viza un grup infracţional specializat în cultivarea şi distribuirea de droguri de risc, au fost efectuate un număr de şapte descinderi domiciliare pe raza localităţilor Caransebeş şi Domaşnea, la locuinţele unor tineri suspectaţi de astfel de activităţi infracţionale.
Ca urmare, în urmă cu două luni, au fost conduse la sediul DIICOT 11 persoane faţă de care a început efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fapte prevăzute cu până la 15 ani închisoare. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate atunci, organele abilitate au descoperit aproximativ 80 de doze de droguri pregătite pentru a fi distribuite, precum şi bunuri folosite la consumul de droguri. Tribunalul Caraş-Severin a hotărât ca Ion Andrei, din Domaşnea, care lucrează ca bodyguard la clubul „One Million” din Caransebeş şi la domiciliul căruia poliţiştii au găsit cinci săbii şi 20 de cuţite, Vasile Alexandru Ioja şi Ion Librimir, să fie reţinuţi în arest preventiv.
Recent, instanţa cărăşeană a hotărât prelungirea arestului cu încă 45 de zile, mai exact, până la data de 18 ianuarie 2013. Asta dacă nu cumva Curtea de ApelTimişoarava admite recursurile declarate de inculpaţi. În cazul în care şi magistraţii timişoreni vor decide că locul lor e deocamdată după gratii, Ion Andrei, Alexandru Ioja şi Ion Librimir vor fi mutaţi de la Arestul IPJ Caraş-Severin, în Penitenciarul Timişoara.
În plus, există bănuiala că aceştia au avut strânse legături cu grupul infracţional specializat în traficul de droguri, anihilat în luna martie a acestui an, din care făceau parte Puiu Stănescu, Darius Stănescu, Daniel Berari, Daniel Băran, Sergiu Valentin Todor, Nicolae Căpâlnean şi Latinca Jurca. Toţi aceştia au fost deja condamnaţi de Tribunalul Caraş-Severin şi de Curtea de Apel la pedepse cuprinse între doi şi trei ani de închisoare.
Carmen SENCO
Bogdan NAUM