În ultimele două săptămâni, presa locală şi centrală s-au întrecut în a relata despre ceea ce s-ar putea cu uşurinţă numi evenimentul anului – noua „Minune a lumii”, una secretă şi deci misterioasă, plasată oarecum vag undeva în judeţul Caraş-Severin. Totul a plecat de la o listă întocmită de Parlamentul European, intitulată „Redescoperă Europa”, în care, printre 28 de obiective turistice cvasinecunoscute aflate pe Bătrânul Continent, pline de farmec şi romantism, figura şi un oarecare „Tunel al Iubirii”, plasat pe teritoriul judeţului nostru.

Pe această listă Foursquare a comorilor neştiute ale Europei, sunt cuprinse obiective reprezentând atracţii pentru turiştii dornici să viziteze şi altceva decât Parisul, Roma, Londra, Barcelona, Veneţia sau Viena, cum ar fi Lacul Morskie Oko din oraşul Zakopane din Polonia, Giant’s Causeway, un obiectiv ce constă în aproximativ 40.000 de coloane de bazalt interconectate, situat în partea de nord-est a Irlandei de Nord, Insula Inishbofin din Irlanda, Rota Vicentina din Portugalia, Le Lac d’Issarlès din Franţa, Insula Samothraki din Grecia, Castelul Gyula din Ungaria, Buncărul sovietic secret din oraşul Ligatne din Letonia, Plaja Lara din Turcia, Muzeul Niedersulz din Austria, Louisiana Museum of Modern Art din Danemarca, Castelul de nisip Lappeenranta Soikoon din Finlanda, Plaja San Blas din Insula Gozo, Lubenice – din insula croată Cres, Pădurea Hallerbos din Belgia, Pădurea Kaleto din Bulgaria, Parcul Naţional Sarek din Suedia, oraşul Klaipėda din Lituania, Lacul Peipus, situat la graniţa dintre Estonia şi Rusia, oraşul Erfurt din Germania, Deşertul Tabernas din Spania, Parcul Naţional De Hoge Veluwe din Olanda, Lacul Bled din Slovenia, Peştera Belianska din Slovacia, Muzeul Skoda din Cehia, oraşul Assisi din Italia, Muzeul de Istorie Bock din Luxemburg, şi, bineînţeles, calea ferată „abandonată” dintre Caransebeş şi Băuţar – „Tunelul Iubirii”.

În lista pe care Parlamentul European a întocmit-o pentru al doilea an, „Tunelul Iubirii” apare la poziţia cu numrul 19. Despre acest loc magic, se spune că vegetaţia care a crescut sălbatică de-a lungul şinelor a transformat linia de cale ferată într-un obiectiv turistic încărcat de romantism, internauţii grăbindu-se să-l boteze „Tunelul Iubirii”, făcând legătura cu mai cunoscutul „Pasaj al Îndrăgostiţilor” din Ucraina.

Descrierea locului în care se află „Tunelul Iubirii” era însă confuză. În unele locuri scrie că „linia ferată abandonată asigura, cândva, legătura dintre oraşele severineneOţelul Roşu şi Caransebeş”. În altele, se spune că „Tunelul Iubirii” se află pe calea ferată abandonată dintre Băuţar şi Caransebeş. În alte relatări, indicaţiile sunt ceva mai precise, vorbindu-se despre „o cale ferată secundară între Obreja şi Glimboca”.

Aşa stând lucrurile, ne-am hotărât să investigăm şi noi, interesul fiindu-ne cu atât mai mare cu cât, practic, la doi paşi de noi, se află una dintre „Minunile lumii moderne”. Cum, dacă ar fi fost în apropiere de Caransebeş, cu siguranţă ceva-ceva tot s-ar fi ştiut, am început discuţiile cu cetăţenii din comuna Băuţar, reieşind că acolo nimeni nu auzise vreodată despre aşa ceva, nici cei mai bătrâni, oameni care s-au născut şi au trăit toată viaţa în această localitate. Am continuat cercetările până am ajuns la Glimboca, unde, spre surprinderea noastră, la Primăria comunei ni s-a spus că ei promovează de ani întregi acest obiectiv, prin toate mijloacele pe care le au la îndemână. De fapt, chiar şi Parlamentul European a aflat despre acest obiectiv misterios ca urmare a postărilor pe internet făcute de administraţia locală, de cei care l-au descoperit, precum şi de voluntarii belgieni din cadrul Asociaţiei de cercetaşi „Les scouts pluralistes” din oraşul Mons, regiunea Valonia, care în vara anului trecut au fost oaspeţi la Glimboca timp de două săptămâni. În plus, presa belgiană şi cea italiană au relatat în nenumărate rânduri despre acest „Tunel al Iubirii”…

Însoţiţi de Alin Muntean, consilier la Primăria comunei Glimboca, am luat-o spre Obreja, pe DN 68, după vreo 3 kilometri am făcut stânga, în plin câmp, iar după vreo 300 de metri am ajuns la un gard din lemn de care, odată trecuţi, ne-am trezit în faţa unei imagini impresionante: pe aproape un kilometru, de-a lungul unei căi ferate pe care doar din timp în timp îşi mai târăşte roţile câte un tren de marfă, se întindea un tunel verde, superb, construit, parcă frunză cu frunză, de o mână măiastră, delicată şi precisă, al cărei singur scop a fost să încânte ochiul, şi nicidecum de joaca naturii cu dezinteresul oamenilor…

Consilierul ne-a povestit cum, anul trecut, în data de 4 februarie, Florin Avramescu şi Mihai Tămăşilă, doi fotografi din Oţelu Roşu, dorind să pozeze un anumit peisaj, au observat din întâmplare forma ciudată a copacilor aplecaţi peste calea ferată, au ţinut minte imaginea care promitea, pentru ca, în vara aceluiaşi an, să revină, să fotografieze ceea ce avea să poarte din acel moment numele de „Tunelul Iubirii” şi să-l promoveze pe internet.

Alin Muntean ne-a mai spus că la Primărie vin vizitatori care cer să li se indice exact locul Tunelului, în cea mai mare parte tineri, care au aflat despre el de pe internet. În ceea ce priveşte planurile de viitor, am stat de vorbă şi cu primarul comunei, Petru-Novac Crâsnic, care ne-a declarat că administraţia locală are tot interesul să promoveze obiectivul, în momentul de faţă căutând soluţii pentru a marca într-un fel locul, pentru că, dacă nu cunoşti bine zona, este foarte greu să ajungi la Tunel. Reprezentanţii administraţiei locale iau, de asemenea, în calcul şi accesarea unor fonduri europene pentru a face mai cunoscută şi mai atractivă această nestemată cu care Natura a binecuvântat localitatea, cu atât mai mult cu cât chiar un consilier de la Bruxelles a fost la Glimboca în acest sens, însă, pentru că vremea a fost neprielnică, nu s-a putut ajunge acolo.

Ceea ce e ciudat este că, în urmă cu o lună, trecând prin zonă, însă de cealaltă parte a DN 68, deci vizavi de Tunel, ne-a atras atenţia o altă „minunăţie”, o „construcţie” inedită, clădită din baloţi de paie de formă cilindrică, pe care, după ce am fotografiat-o, am botezat-o simplu: „Soţia Omului de Zăpadă”.

Să mai spunem că linia ferată Caransebeş – Băuţar – Subcetate este una de tip secundar. Linia simplă şi neelectrificată a fost inaugurată în data de 11 noiembrie 1908, între Caransebeş şi Băuţar, şi în 1 mai 1909 între Băuţar şi Subcetate. În trecut, legea spunea că terenul trebuie să fie defrişat şi arat pe o distanţă de cel puţin 20 de metri de-a lungul şi de la axa căii ferate, pentru a asigura o zonă de protecţie. Între timp, legea s-a schimbat, astfel că vegetaţia a început să crească în apropierea liniei, dând astfel naştere minunatului „Tunel al Iubirii”, care încântă privirile şi sufletele celor care se încumetă să vină până la Glimboca.

Sonia BERGER