Moara cu roată orizontală (ciutură) din satul Bouţari, judeţul Caraş-Severin, ilustrează în muzeu cel mai vechi tip de moară de apă cunoscut, care a precedat în Europa morile de apă cu roată verticală, dar a dispărut în timp, rezistând până azi doar în câteva zone – Scandinavia, Spania, Balcani, Caucaz –, printre acestea numărându-se şi România. În Transilvania se întâlnesc asemenea mori doar în arealul Ţara Haţegului-Banatul de Munte, dar în Muntenia au fost prezente din Vrancea până la Dunăre.

Moara din Bouţari, databilă la mijlocul secolului al XIX-lea, funcţionează ca o râşniţă mai mare, pusă în mişcare de apă, motiv pentru care este denumită în  Banat chiar aşa, nefolosindu-se pentru ea termenul moară. Şuvoiul de apă, orientat pe un scoc îngust, loveşte paletele în formă de lingură ale roţii de lemn orizontale, rotind-o odată cu fusul vertical şi piatra alergătoare (care macină boabele), cu care formează un corp comun.

Potrivit unei statistici din anul 1921, în Bouțari existau 32 de mori cu o piatră şi ciutură, care se aflau în satele Bouţarul de Sus (7 mori), Bouţarul de Jos (9 mori) şi Bucova (16 mori).

Asemenea mori aveau atât avantajul valorificării forţei unor pâraie cu debit redus, cât şi dezavantajul unei capacităţi scăzute de măcinare. De aceea, ele erau deseori în proprietatea şi folosinţa unui singur neam, familiile aparţinătoare împărţindu-şi riguros între ele drepturile de măcinare. Este motivul pentru care existau multe asemenea mori într-un sat, înşirate  relativ dens în lungul aceluiaşi curs de apă.

Romulus FRÎNCU

SURSA: Muzeul Etnografic al Transilvaniei

http://www.muzeul-etnografic.ro/ro/obiective-muzeale