Caransebeşul a fost întotdeauna sărac în ceea ce priveşte monumentele care să-i eternizeze în bronz sau marmură pe înaintaşi sau acele personalităţi care au contribuit la prosperitatea urbei ori s-au remarcat în plan cultural, ştiinţific, artistic şi spiritual.
În mod paradoxal, primul monument de acest gen nu a fost dedicat într-un oraş eminamente românesc unui român cu mari merite, cum a fost, de pildă, generalul Traian Doda, ci unuia care putea aduce mari foloase doar iniţiatorilor proiectului.
Omul docil Casei de Austria şi guvernelor maghiare, primarul Constantin Burdia, într-o şedinţă a Reprezentanţei orăşeneşti din 17 ianuarie 1903, a propus ca în oraş să se ridice un monument al împăratului Francisc Iosif I, în semn de recunoştinţă pentru meritele acestuia la desfiinţarea Graniţei militare bănăţene, în aceeaşi şedinţă constituindu-se comitetele care s-au ocupat de această iniţiativă. În acel an 1903, Constantin Burdia nu şi-a mai ascuns nici influenţa nelimitată pe care o câştigase în Banat, bazată – precum afirma pe bună dreptate istoricul ardelean Ioan Lupaş – „pe servilismul său faţă de stăpânirea maghiară”.
Perioada ianuarie 1903-septembrie 1906 este dedicată de autorităţile administrative locale terminării acestui proiect „burdist” prea puţin gustat de românii caransebeşeni.
Astfel, în anul 1906, la 30 septembrie, s-a dezvelit monumentul lui Francisc Iosif I, ca împărat şi rege apostolic, în parcul din centrul oraşului, lângă Palatul Comunităţii de Avere. Primarul oraşului, Constantin Burdia, impunându-şi în faţa Reprezentanţei orăşeneşti punctul de vedere privind oportunitatea monumentului, a încredinţat opera sculptorilor Ioan Fadrusz şi Rudolf Rolinger. La dezvelirea monumentului au participat, pe lângă autorităţile locale conduse de fostul primar Constantin Burdia, devenit între timp deputat dietal în Cercul electoral al Caransebeşului, arhiducele Iosif, reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului maghiar şi reprezentanţi ai Episcopiei Caransebeşului. „Foaia diecezană” furnizează informaţii corecte despre participarea în număr mic a românilor caransebeşeni şi a celor din satele înconjurătoare, care au văzut în monumentul lui Francisc Iosif doar interesele urmărite de anumite persoane, şi nu interesul obştesc. Cel vizat era Constantin Burdia. Statuia a rezistat pe soclul de marmură străjuit de cei doi lei până în anul 1919, când a fost înlăturată şi mai târziu distrusă.
Autorităţile caransebeşene promaghiare, în frunte cu primarul Octav Bordan, continuatorul politicii lui Constantin Burdia în oraş, au gândit încă de la începutul anului 1914 amplasarea unei statui care s-o reprezinte pe regina Elisabeta (Sisi), soţia împăratului Francisc Iosif I, ca un adaos la statuia amplasată în anul 1906.
Încredinţată de autorităţi spre executare sculptorului budapestan Ioan Horvay, statuia reginei Elisabeta a fost executată încă din anul 1914, iniţial propunându-se ca dată a dezvelirii ziua de 6 septembrie, însă starea de beligeranţă în care se afla Austro-Ungaria a amânat cu 4 ani amplasarea şi dezvelirea ei.
În anul 1917, Caransebeşul a fost vizitat de noul comite suprem de Caraş-Severin, dr. Oliver Nagy de Eöttevény, şi de sculptorul Ioan Horvay, cel care executase statuia. Se intenţiona dezvelirea acesteia în prezenţa împăratului şi regelui Carol I de Habsburg. Dezvelirea monumentului executat din marmură, o desăvârşită operă de artă amplasată în preajma Bisericii catolice, a avut loc la 6 mai 1918, în prezenţa principelui Albrecht. Pe lângă sumele cheltuite anterior cu deplasările la Budapesta şi cu executarea statuii, la 20 martie 1918 Reprezentanţa orăşenească a votat suma de 5.000 de coroane pentru „ajutorarea fondului monumentului reginei Elisabeta”, adică acele cheltuieli suplimentare, ocazionate de vizita reprezentanţilor Coroanei, Parlamentului şi Guvernului în oraşul Caransebeş.
Cu acelaşi prilej a fost dezvelit şi monumentul „Pro Patria”, din imediata apropiere a Gimnaziului maghiar de stat din oraş, dedicat profesorilor şi elevilor căzuţi în război. Iniţiativa ridicării acestui monument a aparţinut unui comitet format în primul rând din cadre didactice ale gimnaziului şi a fost împărtăşită de Reprezentanţa orăşenească din Caransebeş în perioada iunie-octombrie 1917, când lucrarea a fost încredinţată aceluiaşi sculptor Ioan Horvay. În luna octombrie 1917, monumentul era deja terminat şi se aştepta data dezvelirii.
La evenimentul din 6 mai 1918, pe lângă principele Albrecht, au mai participat ministrul Aladar Zichy şi episcopii dr. Elie Miron Cristea al Caransebeşului şi dr. Valeriu Frenţiu al Lugojului.
În timp ce monumentul „Pro Patria” a rezistat timpului, cel al reginei Elisabeta a fost demolat, sculptura mutilată şi abandonată în curtea vechii primării din oraş, unde a funcţionat timp de câteva decenii Cazarma pompierilor militari.
Descoperită, cu mari lipsuri, cu câţiva ani în urmă, în prezent statuia este în patrimoniul muzeului din Caransebeş şi urmează să fie restaurată.
Constantin BRĂTESCU