În ultima perioadă, la Caransebeş au început lucrările de primăvară, ceea ce presupune reabilitarea spaţiilor verzi din zona centrală a municipiului, pe care administraţia locală vrea să le regândească.
„În primul rând, am renunţat la tot ceea ce înseamnă gard viu. E un concept total depăşit, şi am început cu parcul din faţa Primăriei, iar în Parcul Dragalina vom face la fel. Vom aduce sămânţă de gazon, statuia Generalului Dragalina va fi pusă mai frumos în evidenţă, ambele parcuri, plus cel din Teiuş, vor avea o faţă nouă. De asemenea, vom aduce arbori noi, îi vom înlocui pe cei care au fost tăiaţi, cum este cazul celor de pe Str. Avram Iancu, şi vom planta 12 arbori în centru, pe zona pietonală dintre Catedrală şi Fântâna lui Oprea, statuile rămânând în continuare”, a spus primarul Felix Borcean. (B. Meteş)