Martie 25, 2011
Mult Stimate Domnule Colonel,
De-a lungul timpului, col. (r) Andrei Ghidarcea a scris mai multe volume, dedicate în special Armatei Române, dar mai ales eroilor care au slujit-o şi şi-au jertfit viaţa pentru Neam şi Ţară. Printre figurile emblematice întâlnite în paginile cărţilor publicate, se regăsesc, la loc de cinste, militari din Caransebeş, ale căror nume au rămas întipărite adânc în memoria colectivă a poporului român. Un loc aparte în scrierile col. (r) Andrei Ghidarcea – care este şi preşedintele Filialei Judeţene Caraş-Severin a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – îl ocupă familia Drăgălina, despre care a vorbit atât în cărţi, cât şi în paginile săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile”. Ca urmare a publicării respectivelor materiale, autorul a primit două scrisori din Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiesc nepoatele generalului caransebeşean Ion Drăgălina, „Eroul de la Cerna şi Jiu”, comandantul Armatei I Române, în primele luni ale Marii Conflagraţii Mondiale dintre 1914-1918, documente pe care le redăm în cele ce urmează. (S. Berger)
Am căpătat şi am citit cu multă emoţie şi recunoştinţă cartea Dv. „Banat, valoare şi conştiinţă”.
Am ajuns la un apus de viaţă (cine ne roagă să recunoaştem?), dar amintirea acelei zile binecuvântate de 16 decembrie 1970 mi-a rămas în adâncul sufletului. De atunci şi până acuma pot spune că Ţară mai frumoasă ca România nu există pe lume, aşa cum cele mai frumoase călătorii din viaţa mea au fost în Arad, Oradea, Cluj (sept. 1970) şi în Caransebeşul strămoşesc, din decembrie acelaşi an. În 1971, 27 martie, am părăsit Ţara, cu lacrimi în ochi şi inima tristă. Am supravieţuit acestei despărţiri, fiind foarte româncă, şi ca cetăţenie (nu am pierdut-o niciodată) şi ca atitudine, neluând niciodată martor un străin la orice este românesc, bun sau rău. Străinul e născut altfel şi nu râde sau plânge cu noi. Am păşit cu Steagul Românesc la Polul Sud (13 dec. 2004) şi am declarat România.
Cu multă dragoste şi adâncă recunoştinţă, Ioana
Azi dimineaţă am primit pachetul că cărţi de la Dumneavoastră. L-am deschis tremurând aproape şi am citit cu mare bucurie rândurile scrise. Vă mulţumesc din suflet pentru atenţia de a ne trimite volumele, mie şi surorii mele Ioana, şi pentru rândurile minunate scrise despre familia noastră. După ani şi ani de tăcere şi uitare, iată că numele celor ce s-au jertfit pentru Ţară, şi au fost cinstiţi şi naţionalişti, reînvie graţie Dumneavoastră. Figura Bunicului, atât de blândă, dar şi atât de dârză în lupta pentru întregirea Neamului, reiese foarte bine conturată în cartea Dumneavoastră. De asemenea, portretul Unchiului Cornel, care aproape a fost şters din istorie, renaşte în paginile cărţii. Apoi, după câte mi-a spus dl. Giurginca, v-aţi deplasat la Constanţa să găsiţi date despre Tata. Sunt multe lucruri pe care nici eu nu le ştiam. Cum aş putea să vă mulţumesc pentru asta?… Cuvintele sunt mult prea palide…
Am trimis una dintre cărţi la New York, surorii mele, care abia aşteaptă s-o citească şi care vă mulţumeşte şi ea anticipat. Anexez câteva fotografii din mica mea arhivă cu Tata Mare, Nenea Cornel, Tata şi cu Valentin şi cu mine acum patru ani.
Sper că în câteva luni să apară în Editura Militară, graţie Domnului Colonel (r) Roman, cartea Tatei „Marinarii de la Nistru”. În acest volum, Tata descrie viaţa lui înainte de Primul Război Mondial, Familia Regală, şi apoi luptele de pe Dumăre şi Nistru. Este foarte frumos scrisă şi sunt fericită că vede lumina tiparului după atâţia ani de „sertar”. Tata ar fi fost încântat şi sper că, acolo unde este, surâde. Poate cu condeiul Dumneavoastră de aur îi faceţi o recenzie!?
Dragă Domnule Colonel, încă o dată mii de mulţumiri pentru atenţia Dumneavoastră şi pentru dragostea ce o purtaţi familiei.
Cu sufletul plin de recunoştinţă,
Opritsa Dragalina-Popa
