Munciţi la alb! La negru este mai scump…


Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în unităţi care desfăşoară activităţi în staţiunile montane, derulată în lunile decembrie 2010-ianuarie 2011 de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin, a dat rezultate. Au fost controlaţi 15 angajatori, ce însumează 133 de salariaţi, dintre care 75 de femei, în urma controalelor efectuate fiind aplicate amenzi în valoare totală de 19.500 de lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost identificate 89 de deficienţe, printre care neîntocmirea Contractelor individuale de muncă, netransmiterea modificărilor Revisal în termen legal, neacordarea sporului de noapte şi neacordarea repaosului săptămânal.

Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, 13 dintre angajatorii controlaţi au fost sancţionaţi. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cinci amenzi în valoare de 19.500 lei, şi au fost date 19 avertismente. Au fost depistaţi şi cinci angajatori ce aveau angajate şase persoane fără forme legale. (C. Senco)