Muncitorul Reşiţa a debutat cu dreptul în noul sezon al Ligii I de fotbal în sală. În prima etapă, echipa reşiţeană a învins duminică, 7 septembrie, pe teren propriu, pe Progresul Focşani, cu scorul de 8-2 (4-1).
Jocul spectaculos, în viteză, a fost concretizat şi pe tabela de marcaj. Flavius Costescu a fost jucătorul care s-a remarcat în prima parte, prin două goluri consecutive, reuşite în minutele 7 şi 9, apoi Casian Doană a dus Muncitorul în avantaj cu trei goluri, în minutul 13. Oaspeţii au avut o tresărire de orgoliu şi Stratulat l-a învins pe Giurcanu cu un şut la vinclu, de la 12 metri. Până la pauză, gazdele au mai punctat o dată, chiar în minutul 20, prin Ilaş.
Recitalul a continuat după pauză, Mozici ducând scorul la 5-1 în minutul 25. După patru minute, tabela s-a modificat din nou, după golul lui Ilaş. 7-1 s-a făcut în minutul 32, când Costescu a realizat tripla, ultimul gol al gazdelor fiind marcat de Mihuţescu, în minutul 35. Scorul final, 8-2, a fost stabilit de Stratulat.
Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Ilaş, Bârcean, Pitaru, Mozici, Lolea, Mezin, Costescu, Urlică, Doană, Mihăieş, Sturzu, Mihuţescu, Rarinca. Director tehnic: Viorel Lolea. Antrenor: Ion Roman.
În etapa viitoare, Muncitorul Reşiţa va întâlni în deplasare pe Spicom Sfântu Gheorghe.
Sorin ROGOZ