Consiliul Local Caransbeş a aprobat angajarea unui apărător al municipiului într-un litigiu cu Divizia Patrimoniu a CFR. Obiectul procesului este un spaţiu aflat în evidentă stare de degradare, aflat pe strada Nicolae Bălcescu, mai exact fostul Club CFR, unde, cu mulţi ani în urmă, a existat o sală de cinematograf, una de popice, precum şi săli de dans. Clădirea, de drept, aparţine municipiului Caransebeş, ea fiind cumpărată în 1949 de Statul Român, reprezentat de Primăria Caransebeş, iar imediat după Revoluţie, într-un mod rămas neclar, CFR-ul, care o avea în folosinţă, a reuşit să o intabuleze. Pentru rectificarea necesară în Cartea Funciară, a necesară intentarea unui proces, în care Biroul avocatului Nicolae Barac va avea sarcina de a determina instanţa de judecată să retrocedeze imobilul şi terenul aferent, municipalităţii. Odată reabilitată, clădirea ar putea fi folosit pentru activităţi educative, recreative sau de agrement. (T. Mesner)