Muntele Mic mai creşte cu un… pas


Consilierii judeţeni cărăşeni au hotărât, săptămâna trecută, să se implice în dezvoltarea investiţiei de 4,3 milioane de euro pe care omul de afaceri timişorean Romeo Dunca o derulează pe Muntele Mic.Ei au aprobat, în şedinţa de joi, contractul de asociere în participaţie, pentru o perioadă de 10 ani, între Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi SC Nordica Turism, ce are ca obiect dezvoltarea activităţii de turism în zona Muntele Mic. Romeo Dunca a apelat la administraţia judeţeană pentru obţinerea unui sprijin în vederea realizării racordului electric până în vârful muntelui şi până la staţia de plecare a telescaunului, precum şi la efectuarea operaţiunilor de deszăpezire şi întreţinere a drumului de acces spre munte, pe perioada iernii.

Omul de afaceri timişorean intenţionează să monteze o instalaţie de transport pe cablu în zona Muntele Mic, Vâlsanu, o instalaţie de zăpadă artificială şi una de iluminat nocturn pe pârtie, toate acestea ridicându-se la suma de 4,3 milioane de euro. În noile condiţii, Consiliul Judeţean ar urma să suporte costurile racordului electric şi ale combustibilului necesar amenajării unei parcări pentru 250 de autoturisme, ceea ce ar însemna 98.000 de euro.

Din acest contract de asociere, judeţul are de câştigat. Sprijinim o iniţiativă privată ce dezvoltă turismul în zona Muntele Mic, iar astfel de iniţiative merită susţinute“, a declarat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean.

După ani şi ani de demersuri, un prim pas a fost făcut. Este un semn bun şi sper să vedem realizat cât mai curând acest vis al meu privind dezvoltarea Muntelui Mic“, a spus şi Romeo Dunca.

Consilierii judeţeni ai PSD au votat împotriva contractului de asociere între Consiliul Judeţean şi SC Nordica Turism, iar cei ai UNPR s-au abţinut de la vot.

Mădălina DOMAN