Într-o recentă conferinţă de presă, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Dacian Rancu, a vorbit despre acreditarea acestei importante instituţii de cultură, pe care o consideră una dintre realizările deosebite ale acestei perioade.
„Am reuşit să obţinem acreditarea de Muzeu judeţean, după ce, în şedinţa din 26 ianuarie 2021, în conformitate cu prevederile Ordinului Nr. 2057 din 2007, pentru aprobarea criteriilor şi normelor de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a analizat solicitarea şi documentaţia de acreditare a Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, alături de nota de constatare privind îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor de acreditare întocmite de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin şi referatul de oportunitate privind acreditarea acestui muzeu, întocmit de Direcţia Patrimoniu Cultural, şi a dat aviz favorabil acreditării instituţiei noastre, prin Ordin al ministrului Culturii”, a spus Dacian Rancu.
Managerul muzeului a mai adăugat că, prin această acreditare, au fost respectate condiţiile de funcţionare întocmite şi redactate de controlul ANAF din 2019, prin care se cerea în mod expres realizarea acestei operaţiuni, în caz contrar această instituţie nemaiputând să funcţioneze. În al doilea rând, Dacian Rancu a amintit deschiderea pe care o va avea, de acum, muzeul.
„Ne cunoaşte multă lume şi suntem invitaţi să participăm cu piese din patrimoniul muzeului la expoziţii internaţionale. Una va fi chiar în vara sau toamna acestui an, în Spania, avem piese la Limesul roman de la Cluj, care va face înconjurul Europei, am avut piese la o expoziţie din Belgia, acestea fiind participările în domeniul ştiinţific. Din punct de vedere material, vom obţine puncte în plus atunci când vine vorba de proiectele depuse de Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte instituţia noastră”, a mai spus Dacian Rancu.
Acreditarea muzeului caransebeşean, primul din judeţ care a obţinut-o, este valabilă cinci ani, managerul acestuia adăugând că în România sunt puţine muzee acreditate.
Bianca METEŞ