Muzeul își deschide porțile


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara, Colectivul de Istorie al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie Timişoara, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Ansamblurile Folclorice ,,Florile Stăvilarului” din Coştei, ,,Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş şi MICE-BOOK EVENTS, va organiza sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 10, ,,Ziua Porţilor Deschise” la Tibiscum – Jupa.

Printre acţiunile cuprinse în programul manifestării culturale se numără lupte de gladiatori, jocuri romane, workshop arheologic, ateliere meşteşugăreşti, ghidajul sitului arheologic, recital de poezii în grai bănăţean susţinut de prof. univ. dr. V. Boldurean, concert „Duo Vilon” şi un spectacol de dansuri populare. În cadrul ediţiei din acest an, publicul se va bucura de prezenţa scenică a trupei clujene de reconstituiri istorice ,,Virtus Antiqua”.

Scopul acestui eveniment – ne-a informat Cristina Moisă, purtător de cuvânt al muzeului caransebeşean – este acela de a atrage un număr cât mai mare de turişti dornici să viziteze situl arheologic Tibiscum – Jupa şi de a capta atenţia opiniei publice în vederea unei mai bune valorificări istorice şi turistice a acestuia. Cei interesaţi vor avea posibilitatea de a vedea felul în care se desfăşoară o zi din viaţa unui arheolog. În cadrul acestei manifestări se vor comercializa produse tradiţionale româneşti. Intrarea este liberă. (Ș. Isac)