Ediţia cu numărul 28 a Taberei de creaţie de pictură naivă, organizată de Fundaţia „Artplana Vintilă”, în luna august, la Poiana Mărului, aduce luminii simezelor 26 de lucrări, care pot fi considerate ca reprezentative ale genului. Vizitând Tabăra cu puţin timp înainte de închidere, împreună cu criticul de artă Adrian Stepan, l-am rugat pe acesta să-şi expună părerea despre inspiraţia celor nouă participanţi.
Camelia Ciobanu excelează şi de data aceasta, atât prin unitatea compoziţiei, cât şi prin vigoare coloristică, cu pronunţate accente umoristice. Acestora li se adaugă o reuşită icoană, executată cu respectarea tuturor rigorilor genului respectiv.
Maria Goşoiu găseşte întotdeauna lumina potrivită să inspire privitorului sentimentul de participare directă la crearea atmosferei, nu lipsită de rafinament, a pânzelor sale. Jocul culorilor, aşezate pe o linie fermă, dar cu delicateţe condusă spre „eul” fiecărei pânze, o dezvăluie ca pe un plastician care abordează fiecare subiect dintr-un unghi strict personal, imprimând pânzei o notă de solemnitate aproape academică.
Ca în fiecare an, surprinzătoare prin ansamblul compoziţional şi echilibru, Cati Hamat, din Caransebeş, se dovedeşte definitiv şi deplin înrolată în rândul autenticilor artişti plastici naivi, a căror prospeţime respiră din fiecatre centimetru pictat.
Nimeni n-ar fi crezut că de pe asfaltul încins al Bucureştiului, Valeria Tofan poate aduce atâta prospeţime, aşezată cu migală demnă de toată lauda, pe patru lucrări, care oricând pot fi recomandate ca reprezentative ale genului, naivitatea fiind relevantă nu numai prin culoare, ci şi printr-un măiestrit refuz al planului secund.
Reşiţeanca Ecaterina Tudor evadează stilistic în domeniul picturii naive prin abordarea tematică. Simbioza dintre pregătirea temeinică a artistei şi abordarea „liberă” a spaţiului are ca rezultat pânze care pot sta cu cinste pe orice simeze, constituind şi un preţios documentar etnologic.
Costel Lupu se înscrie întrutotul în peisajul picturii naive, de parcă ieri s-ar fi desprins din ochii larg deschişi ai ţăranului asupra realităţii, care de multe ori te pune în situaţia să faci haz de necaz. Aşa s-a tradus la el, în culoare şi linie, amărăciunea din perioada „Epocii de aur” a inginerului agronom, care este la bază.
Dumitru Ken Răduca realizează trei lucrări, dintre care două aflate la hotarul dintre naiv şi decorativ, una fiind nelipsita-i cascadă, dar fără somonii suitori, iar a treia reprezentând un peisaj, care stârneşte zâmbet prin banalul compoziţiei.
Grafician, caricaturist şi, nu de puţine ori, refugiat pe tărâmul picturtii naive, Dumitru Ştefănescu s-a dovedit un plastician cu un foarte larg ambitus de exprimare, apreciat prin distincţiile culese de pe simezele competitive de la noi, şi nu numai, reconfirmându-se pentru a nu ştiu câta oară ca un maestru al genului.
Mihai Vintilă, binecunoscutul artist octogenar născut la Caransebeş, realizează numai două lucrări, fiecare purtând însă în spaţiul naiv al cerului marca sa de neâmplinire, care se traduce într-un vis cum numai puritatea unui copil o poate împlini.
Meritele lui Mihai Vintilă sunt mult mai numeroase decât distincţiile care i-au fost acordate. Amintesc doar că a iniţiat şi menţinut mereu vie această respiraţie artistică, una care presupune în primul rând sinceritatea creatorului, fără de care iese din hotarele genului. Ca unul dintre principalii ambasadori ai acestui gen, el se bucură de aprecieri unanime în lume. Unanime au fost şi aprecierile artiştilor din tabără cu privire la aportul organizatorului la crearea unei atmosfere cum rar au întâlnit în alte tabere similare din ţară. Cred că aerului de la Poiana Mărului şi lui Mihai Vintilă i se datorează acea veselie pe care am întâlnit-o, de parcă toţi participanţii s-ar fi refugiat din cotidian în „Insula naivilor”, la a cărei existenţă, anul acesta, a contribuit substanţial ROMVAC, în calitate de sponsor principal.
Titus CRIŞCIU
