Domnul Dumnezeu S-a descoperit nouă ca un Tată ceresc, nespus de bun, milostiv, îndurător și iertător. Așa ne-a mărturisit și Mântuitorul Hristos prin cuvintele: „Știe Tatăl vostru Cel ceresc de cele ce aveți nevoie” (Matei 6,32). Și continuă: „Sau cine este omul acela între voi, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți că dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7,9-11).
Oare ce semn de dragoste mai mare ne trebuie decât acesta că Tatăl Ceresc a jertfit pe singurul Său Fiu, „ca tot cel ce crede în El să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16)?
Însă în timpul din urmă, Tatăl Ceresc parcă s-a întors împotriva noastră cu mânie. A început parcă iarăși a grăi cu noi Domnul urgiilor și plăgilor din Vechiul Testament. Se pare că avem un Tată ce ne dă piatră în loc de pâine și șarpe în loc de pește. De ce? Pentru că, prin fărădelegile noastre și împietrirea noastră în răutăți și blesteme, am batjocorit dragostea și bunătatea Tatălui Ceresc. Ne-am bătut joc de îndelung-răbdarea și bunătatea Sa.
Se pare că am ajuns la hotarul când Domnul zice prin proorocul Ieremia: „Nu mai pot suferi fărădelegile voastre”. Trăim vremurile cele mai de pe urmă. Domnul vorbește cu noi, Domnul se judecă cu noi, „Domnul se judecă cu popoarele Sale” (Ieremia 25,31). Trăim vremuri de judecată cerească, am intrat în vremea judecății. Am intrat în vremurile judecăților apocaliptice pe care Domnul Dumnezeu i le-a arătat Evanghelistului Ioan (în Cartea Apocalipsei).
Poate că s-au deschis cărțile și au început a se rupe pecețile… „Și eu, Ioan, fratele vostru, am văzut șapte sfeșnice de aur și în mijlocul lor pe Cineva îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur… Ochii Lui erau ca para focului și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile” (Apocalipsa 1 și 19).
Vremurile noastre sunt vremuri de ceartă și mânie cerească: „Mă voi certa cu voi zice Domnul” (Ieremia 2,9), „pentru că nu este adevăr, nici iubire, nici cunoștință de Dumnezeu pe pământ” (Osea 4,1). Vremurile acestea sunt vremuri de mânie și urgie cerească. Tatăl nostru Cel ceresc grăiește cu noi: „Așa zice Domnul: «Iată, Eu chem toate neamurile pământului și voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine și s-au închinat idolilor»” (Ieremia 1,16).
„Domnul vorbește când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă” (Iov 33,14). De ani de zile Dumnezeu vorbește cu noi prin fel de fel de urgii și arătări cerești. Vorbește așa pentru că ne-am cufundat în păcate și răutăți. Când un copil începe a-și face de cap, tatăl se poartă mai aspru cu el. Cu buna nu mai poate face nimic. Însă Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu mai prinde, vine urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăți! Bătăile și urgiile, și arătările cerești vor mărturisi și ele contra lor în Ziua cea mare a Judecății.
Astăzi trăim vremuri foarte tulburi, oamenii suspină după vremuri mai bune, ei așteaptă vremuri de ușurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl ceresc. Din urgiile vremurilor noastre numai o singură cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, și cu El să fim în pace” (Isaia 27,5).
Pr. Petru PAICA