De foarte, foarte mult timp nu mi s-a mai întâmplat să-mi fie greu să mă adun şi să mă apuc de scris. De obicei, la prima frază mă gândesc cu câteva zile înainte, fiindcă ştiu că ea şi ultima sunt cele mai importante dintr-un articol, şi o trec pe hârtia pe care îmi mai notez tot felul de idei pe care să le folosesc în editorial, pentru că şi tema, tot aşa, mi-o aleg dinainte de a mă aşeza la masa de scris. Acum, însă, am stat o vreme cu privirile goale în faţa foii de hârtie la fel de goale şi habar n-aveam cum să încep. Minutele treceau fără să le pese de gândurile mele împrăştiate, până în clipa în care mi-am zis că e mai bine să spun adevărul, că nu-mi trece prin cap nicio idee mai de Doamne-ajută.
Acum, că mi-am dat drumul, mă gândesc că starea asta de gol interior nu vine din lipsa de imaginaţie, care rar mi se-ntâmplă să mă părăsească, ci mai degrabă din dezamăgirea şi îngrijorarea pe care mi le-au provocat discuţiile de la televizor, din care am înţeles că, dacă mai apuc, deşi am mari îndoieli în privinţa asta, am să ies, poate, la pensie la 70 de ani.
Dacă şi poate… Două cuvinte care nu mi-au plăcut niciodată, pentru că, atunci când le-am auzit ori le-am folosit chiar eu, am ştiut că urma să pierd controlul asupra propriei vieţi. Cam cum se-ntâmplă şi acum, de fapt.
Nu sunt foarte bătrân, dar adevărul e că nici tânăr nu mai sunt. Cred că sunt cum e mai rău, la vârsta la care inima şi mintea îmi spun că vor şi pot, dar corpul nu le mai ascultă aşa cum ar vrea ele. Şi-am să vă dau doar două exemple. De pildă, când urc sau cobor, în viteză, câte două trepte deodată, genunchiul drept, acela paradit în urmă cu mulţi ani la fotbal şi care de obicei nu mă doare, începe să pocnească mai ceva ca un pistol sau, în cel mai bun caz, să tuşească şi să scârţâie. Pe urmă, dacă trebuie să iau de jos vreun şurub ori vreo piuliţă căzute când mai repar câte ceva prin casă, mă blochez, rămân aplecat de la mijloc, şi după aia, vreo două zile, merg cumva strâmb, cu umerii drepţi şi fundul în spate, şi am impresia că toată lumea pe stradă se uită după mine. Şi-ar mai fi ceva, de care am uitat – aţipesc la şedinţe, dar parcă mult mai des decât o făceam înainte, adică mai întotdeauna.
Aşa că, vă daţi seama, am luat în calcul şi pensionarea, chiar dacă nu mi-am făcut un ţel din ea. M-am gândit doar că momentul acela ar fi singurul în care, despovărat de grijile şi alergătura provocate de gazetărie, o să pot să-mi scriu în linişte cele două, trei cărţi pe care le-am purtat după mine, în cap, în toţi anii ăştia de presă.
Iar dezamăgirea de care vorbeam la început e cu atât mai mare cu cât mă gândesc că am o groază de cunoştinţe de vârsta mea, foşti miliţieni sau militari, care, graşi de explodează, prosperi şi sănătoşi tun, înfulecă pensie de cel puţin 15 ani. Una de trei ori cât salariul meu.
Cică au muncit în condiţii deosebite. Nu vreau să spun aici care sunt alea, fiindcă fac cu nervii. Am să vă povestesc, în câteva cuvinte, despre necondiţiile în care am lucrat eu. Să le luăm pe rând. De 30 de ani mănânc pe apucate, la nişte ore de-şi face şi ceasul cruce cu amândouă mâinile. Am văzut, în ani, piscuri şi abisuri ale sufletului omenesc, şi niciodată nu mi-a fost totuna. Am scris reportaje despre locuri în care mi s-a făcut părul măciucă şi pielea de găină, şi am scăpat ca prin urechile acului de bătaie. Pe stadion, la fotbal, în spatele porţii, am luat mingi în cap de-am văzut stele verzi. Lucrez 16 ore pe zi, iar sâmbăta şi duminica doar opt. M-a plouat şi m-a nins, m-a uscat soarele şi m-a bătut vântul, ani în şir, pe toate coclaurile care se pot imagina.
Şi simt că nici nu mai pot, nici nu mai vreau să mă pun la adăpost de toate astea până la 70 de ani. Prin urmare, în 2024, pentru prima dată în viaţa mea, n-am să votez. Şi ca să fiu, totuşi, cu conştiinţa împăcată, în ziua aia o să mă prefac că mă aplec după vreun şurub sau vreo piuliţă, am să rămân blocat de spate şi-am să stau în casă. Nu vreau să se uite lumea la mine pe stradă cum merg strâmb, cu umerii înainte şi fundul în spate. N-am de ce, şi nici pentru cine.
Adrian CRÂNGANU