A N U N Ţ NEGOCIERE DIRECTĂ


Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 158/30.06.2011, se va organiza în data de 12 octombrie 2011, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, negociere directă, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut, pentru vânzarea terenului în suprafaţă totală de 5.048 mp, proprietatea municipiului Caransebeş (obţinut prin dezlipire, conform prevederilor HCL Nr. 158/30.06.2011), cu destinaţia de a se realiza ateliere protejate în domeniul legumiculturii şi creşterii de arbuşti şi plante ornamentale, cu crearea de minimum 10 locuri de muncă.

Cererile de înscriere la negocierea directă se pot depune la Biroul Relaţii cu Publicul al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 12 octombrie 2011, ora 10.

Contravaloarea Caietului de sarcini şi a documentelor pentru negociere, în sumă de 50 lei, se achită la casieria Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 12 octombrie 2011, ora 10 (data-limită de depunere a actelor solicitate).

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0255/514947, 0255/513104, Oficiul Juridic.