Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 56/31.03.2011, se va organiza în data de 16 august 2011, ora 15, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, negociere directă, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut, ce are ca obiect închirierea terenului în suprafaţă de 12 mp, aflat în proprietatea publică a municipiului Caransebeş, situat în curtea Liceului C.D. Loga (Amplasamentul Nr. 2 – conform schiţei anexate), în vederea amplasării legale a unui chioşc alimentar, spaţiu cu caracter de construcţie provizorie PVC.
Cererile de înscriere la negociere, însoţite de toate documentele necesare, se pot depune la Biroul Relaţii cu Publicul al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 16 august 2011, ora 10 (data-limită de depunere a tuturor documentelor).
Contravaloarea Caietului de sarcini şi a documentelor necesare negocierii, în sumă de 50 lei, se achită la casieria Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 16 august 2011, ora 10(data-limită de depunere a actelor solicitate).
Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0255/514947, 0255/513104, Oficiul Juridic.