„Nepoţii” de la „Traian Doda”, pentru „bunicii” de la „Sf. Constantin şi Elena”


camin batraniJoi, 18 decembrie, la Colegiul Naţional ,,Traian Doda’’ din Caransebeş a avut loc Balul de Crăciun, o acţiune caritabilă organizată de elevii clasei a X-a D – Filologie, împreună cu doi elevi din clasa a XII-a A, Dragoş Moraru şi Cătălin Idiţa. În buna desfăşurare a balului s-a implicat diriginta clasei a X-a D, prof. Carmen Ardeţ, sprijinită de directorul instituţiei de învăţământ, Felix Borcean, şi directorul educativ, prof. Andra Bucă.
Din banii obţinuţi, elevii au cumpărat dulciuri, pentru a le face cadou ,,bunicilor” de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena” din Caransebeş. Astfel, pe un fond muzical de colinde ascultate la radio şi aşezate pe scaune, cele 31 de persoane îngrijite la acest aşezământ l-au aşteptat luni, 22 decembrie, pe Moş Crăciun şi au primit pungi cu dulciuri, prin intermediul elevilor clasei a X-a D – Filologie de la Colegiul Naţional „Traian Doda”, coordonaţi de prof. Carmen Ardeţ. O parte dintre bătrânii care nu au fost transportabili au primit pungile în dormitoare. Toţi cei instituţionalizaţi aici s-au bucurat şi au simţit, astfel, şi ei, apropierea Sfintelor Sărbători.
Fiind pentru prima dată la acest Cămin, am rămas plăcut impresionat de condiţiile oferite de personalul de aici şi asigurate prin intermediul Elenei Amzoi, director în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Geaninei Yilmaz, directorul instituţiei, şi Gabrielei Baniţă, contabil.
Ştefan ISAC