CFR Simeria – FC Caransebeş 2-1 (1-1)
Vineri, 1 iunie, s-a disputat ultima etapă, cea cu numărul XXX, din actualul sezon al Ligii a III-a, în cadrul căreia formaţia FC Caransebeş a întâlnit, în deplasare, pe CFR Simeria. Cele două combatante veneau după rezultate complet diferite obţinute în runda precedentă, când gugulanii au pierdut „acasă” cu CS Vladimirescu, iar gazdele au obţinut trei puncte pe terenul celor din Becicherecu Mic.
Întâlnirea de vineri a debutat într-o notă de echilibru, în primele zece minute cele două echipe tatonându-se reciproc, prima fază mai periculoasă ducând şi la deschiderea scorului. În minutul 11, Pepenar a dat o pasă în diagonală, de 40 de metri, la capătul căreia s-a găsit Lintaru, aflat la marginea careului caransebeşean, acesta a profitat de marcajul larg, la vedere, al oaspeţilor, şi a tras din unghi, la colţul scurt, prinzându-l pe picior greşit pe portarul Vulpescu. În minutul 14, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri, însă şutul lui Pepenar a fost respins de goal-keeper-ul gugulan.
Caransebeşenii au căutat să salveze acest sfârşit de campionat nu tocmai fericit pentru ei, astfel că, în minutul 30, Şandru a inventat o pasă către Văcărescu, care a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă de Păduraru. „Centralul” Răzvan Cadar a arătat fără ezitare punctul cu var, dar şi cartonaşul galben „ceferistului”. Penalty-ul a fost transformat de golgeterul echipei gugulane, Cătălin Staicu, care a tras bine, cu fentă, în stânga portarului, aducând egalarea pe tabela de marcaj.
După primirea golului, gazdele s-au aruncat în atac, în minutul 38 trecându-şi în cont o jumătate de ocazie, faza fiind rezolvată cu calm de apărarea caransebeşeană. Să mai spunem că, odată cu fluierul care a marcat sfârşitul primei reprize, la Simeria a apărut şi soarele, după ce, cu o jumătate de oră înainte de începerea partidei, aici plouase torenţial, însă, chiar şi în aceste condiţii, terenul s-a prezentat în condiţii excelente.
După pauză, gazdele au ieşit hotărâte de la vestiare, în minutul 46 obţinând şi prima lovitură liberă a părţii secunde, din preajma careului gugulan, însă Vişan a tras peste poartă. Două minute mai târziu, „ceferiştii” au reuşit însă să treacă în avantaj, ca urmare a golului înscris de Găgeanu, care a reluat cu capul, din 6 metri, centrarea din corner venită de la Pepenar.
Faza care a urmat merită consemnată pentru dramatismul ei. Aşadar, după primirea golului, gugulanii au repus mingea în joc de la centrul terenului. Staicu, care a văzut meciul din etapa precedentă, cu CS Vladimirescu, din tribună, şi admirând, mai mult ca sigur, golul antologic al lui Ciubăncan, care a driblat atunci întreaga apărare caransebeşeană şi l-a executat pe Viciu cu o „scăriţă”, a urcat cu mingea la picior până în careul gazdelor, unde a fost oprit prin fault, Răzvan Cadar arătând pentru a doua oară punctul cu var. Penalty-ul a fost bătut de căpitanul Suru, care, după ce transformase până atunci două lovituri de pedeapsă prin „scăriţă”, de această dată a dat dovadă de lipsă de inspiraţie şi a tras în stânga portarului, juniorul Dragotă reuşind să pareze şutul.
Odată cu scurgerea timpului, ambii tehnicieni au făcut schimbări, jocul desfăşurându-se pe contre. În două rânduri, caransebeşenii au trecut pe lângă egalare, prin Văcărescu şi Bârsan, gazdele având şi ele câteva atacuri sporadice. În minutul 70, Poenaru a prins un şut bun de la 25 de metri, însă Dragotă a reuşit să prindă în doi timpi. Oaspeţii au pus stăpânire pe joc şi au atacat cu fundaşii la mijlocul terenului. Pe acest fond, în minutul 80, Vibrariu, introdus în partea secundă, a scăpat singur spre poarta gugulană, însă şutul său s-a dus mult peste transversală.
Ultima ocazie a meciului s-a consemnat în minutul 82, când Joseph Anagor a reluat cu capul, din 6 metri, centrarea venită de la Firoiu, însă mingea a trecut puţin peste poarta gazdelor. În cele patru minute de prelungire dictate de „centralul” partidei, gugulanii s-au avântat cu toate liniile în atac, dar experimentata echipă a gazdelor a ştiut să păstreze rezultatul, obţinând în final o victorie muncită şi, implicit, cele trei puncte puse în joc.
FC Caransebeş: Vulpescu, Firoiu, Yacouba, Tirea, Nemţescu, Văcărescu, Suru, Poenaru, Şandru, Bârsan, Staicu; au mai intrat N. Bona, în minutul 55, în locul lui Yacouba, accidentat, şi Joseph Anagor, în locul lui Văcărescu, în minutul 65. Antrenori, Romulus Ciobanu şi Liviu Achim.
A arbitrat la centru Răzvan Cadar, asistat la cele două linii de Casian Bâlă şi Sorin Rotaru, toţi din Arad.
Observatori: Mircea Dărăban (Sibiu) şi Virgil Crăciunescu (Bucureşti).
Rezultatele etapei a XXX-a, de vineri, 1 iunie: Gloria Reşiţa – Becicherecu Mic 1-2; C.F.R. Simeria – F.C. Caransebeş 2-1; C.S. Vladimirescu – C.S.M. Şcolar Reşiţa 1-2; F.C. Timişoara II – Millenium Giarmata 8-1; Gloria Arad – A.C.S. Recaş 0-3; F.C. Hunedoara – Bihorul Beiuş 0-2; Naţional Sebiş – Jiul Petroşani 2-1; Unirea Valea lui Mihai – Flacăra Făget 2-1.
Clasament:
1. A.C.S. Recaş 30 22 4 4 64-19 70 (+25)
2. Hunedoara 30 18 7 5 64-18 61 (+17)
3. Bihorul Beiuş 30 16 5 9 55-42 53 (+8)
4. Timişoara II 30 15 5 10 68-49 50 (+5)
5. Petroşani 30 14 7 9 43-29 49 (+7)
6. Simeria 30 14 7 9 49-34 49 (+4)
7. Caransebeş 30 14 6 11 46-42 48 (+3)
8. C.S.M. Şcolar 30 14 5 11 40-32 47 (+2)
9. Naţional Sebiş 30 11 7 12 36-36 40 (-5)
10. Vladimirescu 30 12 2 16 44-59 38 (-7)
11. Giarmata 30 11 5 14 40-56 38 (-7)
12. Valea lui Mihai 30 11 4 15 40-42 37 (-5)
13. Flacăra Făget 30 8 5 17 38-57 29 (-16)
14. Becicherecu M. 30 9 2 19 34-42 29 (-16)
15. Gloria Arad 30 7 8 15 28-45 29 (-16)
16. Gloria Reşiţa 30 2 5 23 14-92 11 (-34)