Nicolae Bica

Din Banat au răsărit multe talente. De aici a răsărit şi muzicologul Nicolae Bica. S-a născut la 6 iulie 1943, în comuna Teregova. După ce a absolvit Şcoala de muzică din Timişoara, a trecut la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi, spre a deveni profesor de muzică. La flacăra unor dascăli apropiaţi de folclor – Achim Stoia, Gheorghe Ciobanu, şi a cântării corale – George Pascu, tânărul Nicolae Bica s-a dedicat, începând din 1968, carierei didactice.

A îndrăgit de mic copil clarinetul, instrument tradiţional în părţile Caransebeşului. Prima etapă din viaţa artistică a lui Nicolae Bica s-a desfăşurat la Braşov. În oraşul de la poalelei Tâmpei, acolo unde tradiţia corală a lui Ciprian Porumbescu şi Gheorghe Dima era atât de puternică, şi-a început tânărul dirijor experienţa inedită, cu Corul de copii „Camerata infantis” şi Corul mixt „Astra” al Sindicatului din învăţământ. Paralel, Nicolae Bica a predat cursuri de teorie-solfegiu la Liceul de muzică din Braşov şi la diverse şcoli locale. Cu ambele formaţii a întreprins turnee artistice în Austria, Germania, Franţa, Elveţia, Anglia, Italia sau Israel, obţinând prestigioase premii şi distincţii. DISCUL DE AUR al Academiei Charles Cros şi COLIERUL de ARGINT la Festivalul de la Dijon (Franţa), premiul al III-lea la Festivalul mondial al tineretului de la Viena (Austria) şi premiul al II-lea la Concursul Internaţional de la Llagollen (Ţara Galilor) au încununat strădania dirijorului bănăţean ce a reuşit să aducă în cadrul Filarmonicii braşovene pe micuţii interpreţi de la „Camerata infantis”. Nu puţini compozitori români au început să scrie piese special pentru copiii braşoveni, deveniţi în scurtă vreme – şi datorită înregistrărilor radiofonice şi pe discuri Electrecord – o formaţie de renume naţional. Presa străină adresa cuvinte de laudă dirijorului şi „Cameratei infantis” pentru prestaţiile lor remarcabile.

În două rânduri, Nicolae Bica a încercat să revină la izvoare, adică în Banat. Prima oară ca profesor de muzică la Reşiţa (1968-1969), şi a doua oară ca dirijor al Liceului de muzică din Timişoara (1985). Dar se pare că reuşita la examenul de Maestru de cor la Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti a fost mai puternică în hotărârea lui Nicolae Bica de a se stabili în Capitală. Din 1985 a început a doua etapă din cariera sa artistică, prestigiosul ansamblu bucureştean oferindu-i posibilităţi maxime de afirmare şi maturizare. Primele audiţii ale unor ample partituri de Alexandru Paşcanu, Anatol Vieru, Dumitru Capoianu etc., dar şi repertoriul clasic uzual al primei orchestre în genul vocal-simfonic (Beethoven, Honegger etc.) au însemnat tot atâtea experienţe profesionale trecute cu succes. Nicolae Bica se afla la începutul unui drum de grea răspundere, pe care şi-a propus să-l parcurgă cu voinţă şi putere de muncă, proprii talentelor autentice, ceea ce s-a simţit şi în pregătirile corului filarmonicii în confruntarea cu mereu fascinanta Simfonie a IX-a de Beethoven.

Dirijor de nivel superior şi foarte laborios, fidel pregătirii sale muzicale, indisolubil legat de locurile sale natale, maestrul dirijor Nicolae Bica avea să transmită în munca sa deplina concordanţă cu cea a inimii sale, privind neasemuita frumuseţe a zonei dintre Ţarcu şi Semenic.

Doinel Puiu MĂRGINEANU