Au trecut şapte ani, în 9 ianuarie 2014, de când a plecat dintre noi prof. Nicolae Cristescu, din Caransebeş. M-am întâlnit la o cafea cu un alt prieten, prof. Solomon Lungocea, tizul lui Lae, şi, din discuţie în discuţie, i-am spus că eu nu m-am aflat în Caransebeş atunci când ne-a părăsit Lae. Solomon mi-a povestit că a fost condus pe ultimul drum de foarte mulţi prieteni, cunoscuţi şi neamuri. Atunci am hotărât ambii, atât pentru cei care l-au cunoscut pe Lae, cât şi pentru cei care nu l-au cunoscut îndeaproape, să spunem câteva cuvinte despre cine a fost prof. Nicolae Cristescu.

S-a născut la poalele Muntelui Mic, în satul Borlova, la 10 martie 1943, ca fiu al lui Nicolae şi al Mariei, ţărani cu 7 clase. Şcoala elementară a făcut-o în localitatea natală. Liceul l-a absolvit la Caransebeş, dovedind interes pentru teatru, şi îmi amintesc în acest sens că el şi Traian Zamfir (Mâţu), fost prefect al judeţului nostru, erau cei mai buni elevi actori, lăsând impresia că sunt pur şi simplu profesionişti. A urmat, începând cu anul 1963, Facultatea de Filologie de la Universitatea de Vest din Timişoara. După obţinerea diplomei de profesor, a activat la şcolile din Armeniş, Borlova, Turnu Ruieni şi Caransebeş. Pe lângă dragostea şi talentul pentru teatru, demonstrat încă din liceu, prin cele scrise ulterior, în nume propriu sau în colaborare – poezie, tradiţii şi obiceiuri locale, poveşti, mituri, legende –, Lae s-a arătat a fi un adevărat poet şi folclorist. Filolog, la fel ca şi Solomon, şi fiindu-mi prieteni, amândoi mi-au dat anumite îndrumări şi texte în domeniul folclorului.

Lae a colaborat la revistele „Orizont” din Timişoara, „Jurnalul”, precum şi la „Tibiscus” din Caransebeş. De asemenea, a colaborat şi la Radio Bucureşti şi la Radio Timişoara. A publicat volumul ,„Între munte şi izvor”, versuri, Editura Hestia, Timişoara, 1994, postfaţa volumului aparţinând unuia dintre cei mai mari critici literari ai vremii, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, azi preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor. Despre volum s-au pronunţat laudativ Lucian Alexiu, în revista „Orizont”, şi Călin Chincea, în revista „Cărăşeni de neuitat”, precum şi redactori ai unor posturi de radio.

Atât eu, cât şi Solomon, cu care am hotărât să vorbim despre Lae, acum când s-au împlinit şapte ani de la plecarea lui dintre noi, îl regretăm cu atât mai mult cu cât considerăm că încă mai avea de scris foarte multe, fiind un cunoscător universal în ceea ce priveşte arta, cultura şi folclorul. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i fie ţărâna uşoară!

Ştefan ISAC