Cea mai veche subunitate de intervenţie a actualului Inspectorat pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin este Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, înfiinţat în data de 1 aprilie 1937. Aici se află şi pompierul militar cu cea mai mare experienţă „de teren” în domeniul stingerii incendiilor şi gestionarea altor situaţii de urgenţă din judeţul Caraş-Severin. Plt. adj.-şef Nicu Pupăză practică această meserie din data de 6 iulie 1990.

„La început, nu mi-a plăcut, dar e şi asta o meserie pe care trebuie să o facă cineva”

Nicu Pupăză s-a născut în localitatea Costeşti, judeţul Vaslui, şi după ce a absolvit Şcoala Militară „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost repartizat la Unitatea Militară de Transmisiuni care exista, la vremea respectivă, la Caransebeş. Odată cu desfiinţarea Unităţii, una din opţiunile pe care le-a avut a fost aceea de se muta la Detaşamentul de Pompieri Militari din localitate. Cu toată că, la început, a avut unele reticenţe vizavi de noua oportunitate ce i se oferea, pentru că nu ştia nimic despre ea, a acceptat-o şi, în timp, a ajuns să agreeze meseria de pompier, una care atrage după sine atât de multe riscuri… „Nu trebuie neapărat să îţi placă să practici această meserie, asta pentru că ea implică foarte multă responsabilitate, dar este singurul loc unde mergi la intervenţie «pe bune». La Pompieri, totul se întâmplă în timp real, deci, practic, trăieşti. Trebuie să iei decizii în timp scurt, decizii care reflectă până la urmă cât de pregătit eşti, cât de disciplinat, cât de organizat. Cu amendamentul că, în acest caz, deciziile pe care tu le iei nu te afectează pe tine, ci pe alţii. La MApN, te luptai cu un adversar imaginar”.

La început, a fost mai greu, pentru că se intervenea, în principal, cu militari în termen. Acum, cu pompieri profesionişti, este mai uşor, pentru că ei au acumulat deja experienţă şi ştiu ce trebuie să facă, rolul lui Nicu Pupăză fiind acela de a-i coordona, iar el s-a „obişnuit” cu noua meserie, a început să-i acorde atenţia ce i se cuvine şi să o practice fără greşeală – fapt confirmat de o avansare în grad înainte de termen (a doua din cariera sa de militar, prima fiind la MApN).

„La început a fost focul, apoi au venit situaţiile de urgenţă”

De la încadrarea sa la Pompieri şi până în prezent, Nicu Pupăză a participat, din câte îşi aminteşte, la peste 1.000 de intervenţii. Când povesteşte despre intervenţiile pe care le-a executat sau coordonat fie singur, fie alături de comandanţii săi ierarhic superiori, militarul le clasifică într-un mod aparte şi îşi aminteşte de multe dintre ele, chiar dacă nu foarte amănunţit.

Cea pe care, însă, o păstrează în memorie până la cel mai mic detaliu şi pe care o consideră ca fiind o „intervenţie lungă” este stingerea unui incendiu în care au ars nu mai puţin de cinci case, în localitatea Turnu Ruieni. „Era în 1 mai 1994. Într-o zi de miercuri. Primiserăm cauciucuri noi pentru toate autospecialele din dotare şi munciserăm toţi, toată ziua, ca să le schimbăm. Pe la 11 seara, când am terminat şi am zis că ne odihnim şi noi un pic, a sunat alarma… Arde o casă! Până am ajuns noi cu două APCA, ardeau deja patru case şi focul se extinsese şi la o a cincea. Am izolat focul şi am stins la el până a doua zi dimineaţa, pe la 11. Nu am fost numai noi. Au venit civilii de la Oţelu Roşu şi ACH cu două maşini şi ni s-a mai trimis una şi de la Reşiţa. Intervenţia nu a mai fost dificilă odată ce am izolat focul, dar, cum umblam prin cenuşă să vedem ce mai arde, călcam pe cadavrele carbonizate ale animalelor”.

Din categoria „cea mai periculoasă intervenţie” face parte cea de stingere a unui incendiu izbucnit într-o clădire din Oţelu Roşu, unde îşi aveau sediul trei societăţi comerciale cu profile foarte diferite – o fabrică de umeraşe, un abator şi un depozit de combustibil. „Incendiul a izbucnit în camera paznicului, pentru că acesta făcuse focul şi adormise. Chiar dacă nu sunt decât 20 de kilometri între Caransebeş şi Oţelu Roşu, am ajuns foarte greu acolo pentru că era iarnă, ningea şi zăpada se depusese deja într-un strat substanţial pe şosea. Iar ca să ajungi în cartierul Gai, mai urci şi o pantă destul de abruptă. Spun că a fost cea mai periculoasă intervenţie la care am participat pentru că în depozit erau vreo două tone de motorină în butoaie, iar cei cu umeraşele aveau tot felul de lacuri şi vopsele care ar fi putut exploda. Am stat până a doua zi dimineaţa acolo”. Intervenţia i-a rămas în memorie şi pentru că, ningând toată noaptea, stratul de zăpadă a ajuns, până dimineaţa, la aproximativ 40-50 cm, astfel că autospecialele de intervenţie s-au împotmolit la plecare.

Intervenţia „spectaculoasă” a fost cea de salvare a unui om şi a caprelor sale de pe o insulă ce s-a format în albia unor râuri, în urma unei ploi torenţiale, ce se produsese la o distanţă de aproximativ 30 de kilometri de Caransebeş, într-o vreme când nu existau „coduri”. „Îmi aduc aminte doar că era o zi de vară obişnuită, undeva înainte de 2006, anul când au plecat ultimii soldaţi. La un moment dat, primim un telefon că, la confluenţa între Timiş şi Sebeş, un om a rămas blocat cu caprele sale pe o insulă. «Care insulă? », ne-am întrebat toţi, pe bună dreptate, fiindcă nu ştiam să existe vreuna. Până la urmă, am aflat că la Teregova se produsese o rupere de nori atât de puternică încât a determinat o viitură, iar râurile – pe vremea aceea, neîndiguite – s-au dus pe unde au vrut ele. Rezultatul a fost că omul, chiar dacă era cu caprele pe marginea râului, a fost surprins de viitură şi s-a trezit izolat pe insula creată artificial între ele”. La salvarea persoanei şi animalelor, s-a folosit o barcă gonflabilă adusă exemplar de repede de către doi foşti militari în termen pe care Nicu Pupăză îi avusese în serviciu şi care locuiau în apropiere de Caransebeş. Pompierul a apelat la ei pentru că le cunoştea pasiunea pentru pescuit şi ştia că au o barcă. Pe vremea aceea, pompierii nu aveau bărci, iar intervenţia a fost o premieră pentru toată lumea.

Intervenţia „cu probleme” a fost cea în care, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la câteva clăi de fân aflate lângă o casă din localitatea Sat Bătrân, a trebuit făcută o linie de stingere cu toate furtunurile pe care le aveau la ei – 600 de metri. „Din pricina drumului, nu am putut ajunge cu autospecialele până la locul intervenţiei, iar acolo nici nu aveam o sursă de apă. Am pus APC cu spatele la râu şi am întins toate cele 30 de furtunuri pe care le aveam la noi. Când am dat drumul la pompe, am constatat că presiunea exercitată nu era suficientă să împingă apa pe furtunuri. Aşa că am trecut la alimentarea autospecialei APCA din autospeciala APC şi, astfel, am reuşit să-i salvăm omului casa. Fânul i-a ars”.

O ultimă intervenţie pe care a dorit să o menţioneze s-a produs în anul 1991, la un depozit de cauciucuri vechi din localitatea Iablaniţa, incendiu în urma căruia traficul feroviar a fost oprit mai bine de şase ore. „Prima oară, ni s-a spus că intervenţia e la Mehadia. Aşa că am urcat dealul doar ca să constatăm că acolo nu ardea nimic. Am ajuns până la urmă în gară la Iablaniţa după ce, din Dealul Plugovei, am văzut norul de fum”. Îşi aminteşte că umblau prin cenuşă până la genunchi, iar când scoteau piciorul să păşească, în golul care rămânea, se putea vedea un crater incandescent. „Am rămas fără tălpi la bocancii de intervenţie”.

Odată cu schimbarea legislativă din 2004 şi apariţia Pompierilor profesionişti şi a Situaţiilor de urgenţă, nu au mai fost doar incendii. Prin urmare, intervenţiile pe care le-a gestionat Nicu Pupăză au început să se diversifice. „Îmi amintesc de un microbuz care a zburat peste un pom şi a aterizat cu roţile în sus pe câmp. De o cisternă cu motorină care, la fel, se răsturnase pe la Sadova Veche şi pe care am ridicat-o fără alte probleme. De incendiul izbucnit la cazanul de prelucrat bitum al unei societăţi comerciale din Slatina Timiş, pe care l-am stins cu spumogen. Şi, nu în ultimul rând, de intervenţia «norocoasă» în care am scăpat fără muşcături de albine, când un microbuz ce transporta stupi s-a izbit de un copac, şoferul murind pe loc. Nu am putut scoate victima până nu a venit Procuratura. Norocul nostru a fost că accidentul s-a produs noaptea şi am reuşit scoaterea decedatului din maşină înainte ca albinele să iasă din stupi…Această intervenţie ar fi fost foarte dificilă pentru noi dacă s-ar fi produs pe timp de zi”.

„Oameni buni, nu ne daţi sfaturi la incendii, lăsaţi-ne să ne facem treaba! Iar la accidente rutiere, nu încercaţi să scoateţi victimele, pentru că s-ar putea să le faceţi mai mult rău decât bine”

Pentru Nicu Pupăză, a fi pompier înseamnă a fi bine pregătit din foarte multe puncte de vedere. Îţi trebuie noţiuni teoretice, elementare măcar, din tot felul de domenii – chimie, fizică etc. Apoi, pregătirea fizică şi psihică sunt foarte importante, pentru că „în momentul în care nu ai o pregătire fizică şi psihică bună, ajungi în faţa focului şi poţi suferi diferite blocaje, pentru că nu ştii încotro să o iei. Trebuie să ai spirit de observaţie, să ai o orientare în spaţiu foarte bună şi, pe lângă toate astea, să ştii să gestionezi şi mulţimea asistentă din jurul tău. Deciziile pe care le iei pe timp scurt pot să salveze viaţa şi bunurile, sau dimpotrivă”. Din punctul său de vedere, cel mai greu este, pentru un pompier, nu a se pregăti pe el însuşi, nu a acţiona într-o anume situaţie de urgenţă, cât a-i face pe oameni să înţeleagă că, prin dorinţa fiecăruia de a ajuta, situaţia se poate agrava. De aceea, şi-ar dori să fie lăsat să intervină şi să fie respectat de cetăţeni pentru ceea ce face. „În isteria care îi cuprinde atunci când li se întâmplă ceva, cetăţenii nu conştientizează că şi noi suntem oameni, dar că facem tot ce putem pentru a-i salva pe ei şi bunurile lor. În aproape un sfert de secol cât am fost pompier, câte mi-a fost dat să aud… De la replici de genul «Aţi venit fără apă!» sau «Fă cum zic eu, că am făcut armata la Pompieri!», la cazuri grave, în care mi-a fost pusă furca în piept”.

„Îmi place ce fac şi nu aş vrea să plec, dar, anul viitor, mă va da programul afară din sistem”

Dacă îi adresezi banala, la o adică, întrebare despre ce l-a marcat de-a lungul carierei sale de pompier, «Filozoful», cum i se spune, îţi va răspunde că „suferinţa oamenilor care şi-au pierdut bunurile din motive independente de ei. Pentru că, una este să ştii că, de exemplu, trebuie să îţi cureţi coşul de fum înainte de începerea sezonului rece sau să izolezi corespunzător nişte fire electrice şi să nu faci aceste lucruri, şi alta e să îţi ardă casa din pricina unui vecin inconştient sau a unui trăsnet.” Deşi, cariera de pompier i se va termina anul viitor, când va ieşi la pensie, el nu se simte bătrân. „M-am testat. Astă-vară, la incendiul de pe Domogled. Comandantul nostru, care este un tip foarte sportiv, a întrebat unde sunt şi, uitându-se în jur, a exclamat plăcut surprins «Ia uite, e aici!”. Cu siguranţă că plt. adj.-şef Nicu Pupăză va găsi ceva de făcut şi după pensionare. Dacă nu, măcar va avea grijă de nepotul său şi, de ce nu, de cei care vor veni, şi îi va oferi sfaturi competente ginerelui său care a îmbrăţişat aceeaşi carieră.

Lt. Adriana MARGHESCU

Ofiţer relaţii publice I.S.U. „Semenic”