În 25 iulie, comuna Constantin Daicoviciu a fost gazda unui moment important, istoric, atunci când s-au aniversat 25 de ani de parteneriat între această localitate şi comunitatea franceză din Montrevel-en-Bresse. La eveniment au fost prezenţi atunci membrii francezi şi români fondatori ai parteneriatului.
Zilele trecute, prietenii francezi au transmis tuturor celor din Constantin Daicoviciu mulţumiri pentru primirea călduroasă făcută delegaţiei, amintind, de asemenea, bucuria de a fi martorii progresului comunei, dar şi satisfacţia de a se număra printre actorii acestei dezvoltări.
Conducerea administraţiei locale pregăteşte noi proiecte care se vor realiza în cadrul parteneriatului şi, de asemenea, alegerea mebrilor în cadrul Asociaţiei Comunitare Constantin Daicoviciu, întâlnire cu toţi tinerii comunei, care va avea loc în 19 octombrie, la Primăria Constantin Daicoviciu, ne-a informat Daniel Boambeş, primarul comunei. (M. Doman)