Norio Inagaki are 50 de ani, s-a născut şi locuieşte în Tokyo, şi vine regulat în România, de vreo 15 ani. Pasiunea sa, care, cu timpul, a devenit şi un mijloc de trai, este studierea obiceiurilor, tradiţiilor şi folclorului vechi ale anumitor popoare care încă îşi mai păstrează nealterate aceste comori spirituale. A fost în mai multe ţări europene, cu precădere în cele din Balcani, iar în periplul său prin România a poposit recent în Caraş-Severin, unde a luat legătura cu cei de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, iar aceştia, aflând că oaspetele japonez este interesat să studieze doina, l-au pus în legătură cu binecunoscutul interpret caransebeşean de muzică populară Ştefan Isac. Am profitat de prilej şi, fiindcă se grăbea foarte tare să ajungă la Şimand, în judeţul Arad, pentru o înregistrare, am avut o scurtă discuţie cu cercetătorul japonez de folclor, şi asta fără interpret, pentru că Norio Inagaki vorbeşte bine limba română.
„Merg mai mult prin sate, şi am ales România pentru că sunteţi un popor european vechi, unde studiez mai mult cântecul şi jocul popular. Mă interesează mult tarafurile, pentru că există tot mai puţine, şi caut cimpoieri în special, fiindcă aici nu am reuşit să fac nicio înregistrare, chiar dacă am vorbit cu un cimpoier de la Cornereva. Tot ceea ce adun predau Filialei din Cluj a Academiei Române, cu care colaborez încă de când am venit prima oară în ţara dumneavoastră, iar acolo se arhivează”.
În Caraş-Severin a mai fost în 2006, când a făcut înregistrări cu bocitoarele în zece localităţi din judeţ, obiceiurile legate de înmormântare, alături de cele de nuntă şi de doină fiind principalele direcţii în care îşi efectuează studiile. Doina, ne-a mai spus Norio Inagaki, este pe lista sa scurtă, studiile despre ea fiind urgente. „Doina este foarte importantă pentru cercetările mele, pentru că îi urmăresc continuitatea, iar doina din Banat este ca nicăieri în altă parte. Marele avantaj al poporului român este că e paşnic, iar asta se vede în faptul că şi-a conservat bine şi tradiţiile, şi doina. Nu poţi să cânţi când ştii că ţara e în război”, a mai adăugat oaspetele japonez.
Cercetătorul nipon a mai povestit şi despre greutăţile întâmpinate în unele sate, acolo unde de obicei autorităţile se arată extrem de reticente şi neîncrezătoare când vine vorba să lase un „samurai” să-şi bage nasul în tradiţiile lor vechi de secole.
Norio Inagaki i-a arătat lui Ştefan Isac harta de care nu se desparte nicio clipă şi pe care sunt trasate zonele folclorice ale României, iar acesta i-a indicat Bănia, unde mai există bocitoare, Ilova, vestită pentru fluieraşii ei, şi Cornereva pentru cimpoieri.
Revenind la subiectul principal al discuţiei, întrebat câte doine ştie, rapsodul caransebeşean a răspuns că aproximativ 50, cei doi stabilind că, la viitoarea vizită pe care japonezul o va face în Caraş-Severin împreună cu doi tehnicieni, să înregistreze o parte dintre ele.
„I-am vorbit musafirului nostru în primul rând de Nana Achim Nica, el fiind cel mai mare doinitor al Banatului şi totodată mentorul meu, şi, spre surprinderea mea, japonezul mi-a spus că a auzit de el. A rămas stabilit să vină în curând pentru înregistrări, dar eu vreau să-i propun să-i asculte şi pe Iosif Puşchiţă de la Petnic, pe Valeria Berzescu de la Teregova şi pe Ileana Maciovan de la Băuţar, care, de asemenea, doinesc, şi, eventual, să-i înregistreze şi pe ei. Cum consideră el… Oricum, mi se pare neobişnuit că un japonez e preocupat de doină şi de folclorul nostru, în condiţiile în care românilor care ar trebui să cerceteze asemenea lucruri nu le mai pasă deloc, de nimic”, a spus Ştefan Isac.
La plecarea spre Şimand, unde trebuia să ajungă pentru a face un DVD cu ultima bocitoare din România, chiar înainte de a urca într-un SEAT argintiu cu număr de Bucureşti, Norio Inagaki a răspuns la telefon. Unul din primele tipuri, mic, uzat, cu tastatura ştearsă, care arăta aproape la fel de vechi ca şi doina pe urmele căreia „samuraiul” străbate Banatul.
Sonia BERGER