Noul antrenor al formaţiei FC Caransebeş este Sorin Bălu, nimeni altul decât cel care, în sezonul trecut, a stat pe banca tehnică a principalei contracandidate a gugulanilor la promovarea în Liga a II-a, Mama Mia Becicherecu Mic. Înţelegerea la care au ajuns Sorin Bălu, împreună cu noul preşedinte al FC Caransebeş, George Galamaz, şi managerul clubului gugulan, Sorin Boiangiu, va fi perfectată în acte în următoarele zile, cel mai probabil până la sfârşitul acestei săptămâni.
Odată cu venirea antrenorului care, în două rânduri, a refuzat s-o pregătească pe UTA, vor mai veni la Caransebeş fostul căpitan, Laurenţiu Telescu, Bogdan Miheţ, Costel Zurbagiu, Zoran Radu şi Octavian Rusu, toţi titulari la Mama Mia Becicherecu Mic, cu care staff-ul formaţiei gugulane se află în negocieri avansate. De asemenea, vor mai sosi la echipa din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului portarul Cătălin Ponor şi fundaşul central Alexandru Manea, de la Gloria Arad, portarul Valentin Coca de la Poli Timişoara, discuţii fiind purtate şi cu coechipierul acestuia, Fabian Himcinschi.
În ceea ce priveşte plecările de la clubul gugulan, managerul Sorin Boiangiu ne-a mai spus că o decizie definitivă se va lua abia în zilele următoare, deoarece sunt mulţi jucători cărora le-au expirat contractele cu FC Caransebeş, iar unora dintre cei care sunt sub contract nu li se va prelungi înţelegerea. „Trebuie să se ştie că vor rămâne la echipă doar acei jucători care au pus suflet, care au suferit şi care şi-au dorit cu adevărat această promovare”, a adăugat Sorin Boiangiu.
Tot ca noutate, şeful Bazei sportive a Stadionului Municipal din Parcul Teiuş este Petru Rogovan, cel care va răspunde de acum şi de cele două grupe de Juniori, A şi B, de la Clubul Sportiv Şcolar, şi de Juniorii C, D şi E, care sunt ai clubului caransebeşean.
Lotul formaţiei gugulane se va reuni luni, 14 iulie, după care va efectua un stagiu de pregătire la baza sportivă proprie.
Sorin ROGOZ