„Am promis unor prieteni că în 2010 vor putea schia pe Muntele Mic, fără să ştiu cât de întortocheate sunt căile autorităţilor române“. Cu această frază şi-a deschis povestea omul de afaceri Romeo Dunca, cel care dorea să transforme Muntele Mic într-un diamant al turismului cărăşean. Povestea spusă nouă este de fapt destinată locuitorilor comunei Zăvoi, şi poate fi uşor reţinută de un judeţ, poate de o ţară sau de un „sistem“, cum îi place lui Dunca să spună. De la un gând frumos, mai mare decât un munte, şi până la atitudinea luată împotriva unor oameni „pe care nu-i mai puteam privi în ochi, în timp ce ei îşi băteau joc de mine“, au trecut mulţi ani.

„Ani în care am fost folosit, ani în care pentru turismul cărăşean am ajuns să dau bani şi legal, şi ilegal. Şi pentru ce? Ca să pierd peste un milion de euro, să-mi pierd încrederea în toată lumea şi toată lumea în mine? Practic, eu nu mai am pe nimeni. Să investesc energie şi timp în ceva ce alţii ştiau că nu vor vrea să facem? Şi am luat atitudine împotriva primarului de Zăvoi pentru toate momentele în care m-am simţit, din cauza lui şi a celor din jurul lui, ca o prostituată folosită şi neplătită“.

Romeo Dunca e conştient că va avea doar de suferit, pentru că „eu doar am atins o rădăcină a acestui sistem bolnav şi nu am făcut decât să-l pun în gardă. Primesc mereu ameninţări şi sunt sigur că într-un an voi dispărea. Voi dispărea cu afacerea mea cu tot“. „Cunosc Muntele Mic şi înălţimile lui de peste 10 ani. Nu am vrut să deranjez, am vrut să ajut. Să fac ceva pentru dumneavoastră, pentru turism, pentru mine. M-am înhămat la un proiect mare, dar totuşi mic pentru cât suflet am pus în el. Ultimii patru ani mi i-am petrecut aici, lucrând la implementarea acestuia. Cred că potenţialul zonei nu o deosebeşte cu nimic de oricare altă staţiune din Alpi”. (S.B.)

,,În 2007, am făcut paşi spre concretizarea dorinţei mele de a face aici o zonă schiabilă. Şi primul lucru care l-am făcut a fost să văd cine sunt proprietarii. Aşa am aflat că existau procese între Primăria Zăvoi şi Comunitatea de Avere, şi că multe terenuri nu au situaţia juridică clară, fapt ce interesează orice investitor. Având experienţă în construcţii, fiindcă am construit un orăşel lângă Timişoara în mai puţin de trei ani, am ştiut că pentru a face un lucru mare trebuie să fii atent la detalii. În primul rând, l-am luat pe primarul Bunei şi l-am plimbat prin zonă. A fost impresionat. Nici nu cunoştea munţii în apropierea cărora a trăit o viaţă. Am plimbat şi consilierii, secretarii, am stat de vorbă cu localnicii. Toată lumea era binevoitoare şi, pentru că toţi au ajuns la concluzia că e bine să-i dea lui Dunca posibilitatea să facă ceva, am făcut un contract, s-a făcut o Hotărâre care a fost aprobată în Consiliul Local. Ştiind la ce mă înham, am cerut un drept de exclusivitate, dar nu aşa cum a fost interpretat mai târziu, când lucrurile au luat-o razna, ci efectiv am cerut dreptul primului venit, al celui care pune suflet, pentru că nimic nu se face dacă nu există unul din acesta. Sigur că după aia vin cei care profită, care împiedică, şi până la urmă cel care a avut iniţiativa, în general, e uitat şi devine o victimă, şi se mai dă şi cu pietre în el. Şi am pus o clauză în care mi-am asigurat dreptul de a avea o exclusivitate în această zonă, mai exact o exclusivitate în a identifica o suprafaţă de teren în arealul Primăriei, unde, în baza unei anexe, să vin să spun: eu în zona asta vreau să fac, unde să mi se blocheze 100, 200 de hectare, adică o suprafaţă pentru montarea instalaţiilor şi pârtiile aferente, fără să facem împrejmuiri, fără să am dreptul să vând, să culeg sau să cosesc, sigur, gândindu-mă că lucrurile vor ieşi aşa cum vreau eu, pentru că eu m-am gândit la investiţie în primul rând, şi nu la profit. Trebuia să fiu cretin să cred că voi câştiga imediat bani, eu venind din mediul de afaceri şi ştiind că turismul nu e o chestie care aduce bani imediat. Pe baza acelui drept, mai târziu, când primarul căuta justificări pentru a se răzgândi fiindcă altcineva dăduse mai mult, s-a vehiculat că Dunca vrea să ia munţii, pentru a-mi pune oamenii simpli împotrivă, oameni cărora nimeni nu le-a explicat în detaliu ce anume înseamnă această exclusivitate. Am făcut contractul cu Primăria Zăvoi, între timp am discutat şi cu cei de la Comunitatea de Avere, dar cu altă firmă de a mea, pentru ca atunci când instanţa va hotărî cine este proprietarul de drept investiţia să existe deja, de ea să beneficieze în primul rând turiştii şi, prin asta, oamenii din zonă, fiind pentru mine egal cine va încasa chiria pe teren.

Am făcut masterplan-ul, am adus firme de renume din Canada şi Austria, am făcut măsurători top, am ajutat Primăria Zăvoi să-şi obţină documentaţia ca să se poată intabula cu terenul, pentru că nu avea nimic intabulat. Or, eu ştiam că primul lucru care trebuia făcut era să clarific situaţia juridică a terenurilor.  Am venit şi am plătit pe banii mei oamenii care au ajutat la pregătirea documentaţiei, astfel încât Primăria să poată să se intabuleze. Sigur că mai încolo primarul, înţelegând valoarea şi perspectiva, a început să îşi însuşească terenuri şi de la localităţile învecinate, profitând de faptul că el avea documentaţia pe care eu am plătit-o şi identificat-o. S-au făcut nişte abuzuri…

Evident, înţelegând şi cei din spatele lui ce se întâmplă acolo, au profitat şi au încurcat lucrurile prin sprijin pe la Cartea Funciară, la Cadastru.

Am cheltuit un milion de euro

Cu documentaţii şi cu tot ce am făcut, deja am cheltuit un milion de euro. La aproximativ un an după ce Hotărârea de Consiliu a fost dată, contractul fiind anexă, primarul avea obligaţia să semneze şi să o ducă la îndeplinire. Eu, de bună-credinţă, am trimis documentaţia la Primărie. Sigur, când au văzut ce se întâmplă, au început să vină profitorii, acei oameni de afaceri care au înţeles proiectul şi au văzut zona ca pe o sursă de câştig. Din păcate, datorită lipsei de verticalitate şi caracter a primarului, în momentul în care presiunea din mediul privat a fost foarte mare, nu contează nume, primarul a forţat şi a contribuit la convingerea consilierilor că hotărârea pe care o luasem, în baza căreia eu făcusem tot, trebuia reziliată, pentru a face loc altora, care nu aveau niciun merit. Dacă nu cheltuiam un milion de euro, eram liniştit. Am început să fiu dus pe la şedinţe, plimbat cu PUZ-ul, amânat, eu adusesem şi o telegondolă, care trebuia în 2008 să fie instalată, şi nu ştiu dacă mai pot să o montez, pentru că atunci puteam lua credit de la o bancă. Acum cine îmi mai dă bani pentru turism în Caraş? Sigur că atunci când contractul meu s-a reziliat, cu documentaţie făcută, cu telegondola adusă, toate lucrurile s-au prăbuşit. Mi s-a tot spus că sunt probleme, că există firme care dau mai mult. Curios, adică cum poţi să spui că ai vândut ceva şi acuma dă-mi înapoi pentru că am găsit pe alţii, fără să plăteşti înapoi ce ai luat de la primul?! Voiau să profite de mine pe munca mea, pe banii mei, pe ideea mea.

Am dat primăria în judecată

Mi-au reziliat contractul în baza căruia făcusem documentaţia şi au încheiat contract cu alte societăţi comerciale care aveau acelaşi obiect, ori care încurcau dezvoltarea turistică, pe aceleaşi locaţii. În acel moment, am dat Primăria în judecată şi am făcut o plângere penală de abuz în serviciu pentru faptul că nu a dus la îndeplinire Hotărârea Consiliului, lucru pe care l-au şi folosit ca argument pentru rezilierea contractului. Dau un citat din cea mai stupidă justificare care a stat la baza rezilierii HCL Nr. 69 /2007: <<Datorită faptului că există o ofertă mai bună şi Contractul care reprezintă anexa la Hotărâre nu este semnat de primar, revocăm HCL Nr. 69/2007>>.

Plimbaţi pe la procese, cred că au înţeles că Dunca putea să câştige şi au făcut demersuri să ne împăcăm. Problema lor era că trebuia să-mi dea milionul de euro înapoi, fapt deloc uşor pentru o primărie. Şi, în zonă fiind o firmă care intenţiona să construiască ceva, am ajuns la o înţelegere şi cu firma respectivă şi m-am împăcat şi cu Primăria Zăvoi. La fel ca la început, primarul Bunei iar mi-a promis că facem, că dregem…

Lăcomia primarului însă nu a avut limite. Deşi am renunţat la proces, proces care pentru mine era asul din mânecă, mi-a cerut şpagă 47.000 de euro. Şi aici vă spun în premieră un lucru pe care doar un nebun îl putea face, am acceptat să dau şpagă ca să nu le fac rău şi ca să se facă odată ceva şi ca cei care au contribuit la desfiinţarea contractului meu să poată, dacă vor, să se îmbogăţească… Tot eu am renunţat la proces. Şi tot eu am plătit.

Am dat prima tranşă de 20.000 de euro, pentru că nu am avut mai mult în acel moment, gândindu-mă că poate până la urmă primarul va renunţa să mai ceară restul şi crezând că primarul de aici încolo mă va ajuta să realizăm împreună ceva. Însă astea au fost doar speranţele mele. Pentru că iar am fost minţit.

Pe la finele lunii aprilie a acestui an, întrebând de ce nu s-a aprobat PUG-ul, mi s-a transmis că trebuie bani pentru că nu mai vor consilierii să semneze şi să-mi onorez obligaţia de a plăti ultimii 27.000 de euro. Văzând că sunt tot acolo unde am fost înainte de procesul la care renunţasem, chiar m-am supărat şi chiar m-am simţit ca o prostituată folosită şi neplătită. Între timp, m-au sunat cei de la DNA care anchetau plângerea pe care o făcusem cu un an înainte şi mi s-a spus să merg să dau o declaraţie, fiindcă au înţeles de la primar că ne-am împăcat. Ideea de a lua atitudine faţă de umilinţele aduse a reînviat atunci, pe 28 aprilie 2010, uitând practic de tot ce s-a întâmplat în timp. Fiindcă înţelegerea era să plătesc diferenţa când aveam autorizaţia de construcţie în mână, nu înainte de fiecare şedinţă în care Primăria trebuia să facă ceea ce promisese, şi fiindcă mă săturasem să fiu batjocorit şi umilit pentru că voiam să fac ceva şi pentru că puteam să plătesc.

…şi am mers la DNA

Am mers la DNA şi am explicat ce mi s-a întâmplat, deşi mi-a fost greu, pentru că eu în instituţiile Statului nu mai am încredere. Practic, nu mai am încredere în nimeni, am văzut atâtea şi mi-e atât de lehamite de tot ce mi se întâmplă şi mi s-a întâmplat, încât, dacă aş putea să mă nasc acum în altă parte, aş prefera asta. Sunt atât de scârbit… Şi, cu frică, am mers şi mi-am spus păsul celor de acolo. Mi s-a promis că pot să am încredere în ei şi am făcut denunţul, spunând că mi se cer iarăşi bani ca să mi se dea ceea ce mi se promisese, fapt pentru care am plătit şi legal şi ilegal.

Cei de la DNA chiar m-au uimit cu profesionalismul lor, nu credeam că mai există în România instituţii în care să se lucreze cu profesionalism. Şi, cu toate astea, acţiunea a răsuflat, pentru că primarul a fost avertizat, iar când am fost la ei acolo m-a întrebat dacă nu am pregătit ceva… Singur, acolo, în mijlocul lor, am reuşit să-l conving că nu e nimic şi primii 5.000 de euro i-a luat din mâna mea. A rămas ca flagrantul să se facă cu alţi 10.000 de euro.

Iar nu am putut să dorm, am găsit cu cale să-l avertizez pe băiatul cel mare al primarului, pe Niţu, şi i-am spus: <<roagă-l pe primar să mă lase în pace, să mă ierte de restul de bani>>. Ştiam că dacă îi va lua pe ultimii va fi rău de el. Eu personal l-am avertizat, poate că nu o să recunoască, dar eu am ţinut să fac tot ce-mi stă în putinţă ca lucrul ăsta să nu se întâmple. Voiam să fiu împăcat că am făcut ceea ce nimeni nu ar fi făcut niciodată, l-am avertizat pe fiul lui. Dar lăcomia a învins. Din păcate, m-a sunat a doua zi şi mi-a zis să vin. Am mers la flagrant şi mă aştepta fiul lui, Silviu, cel care de fapt urma să-i ia locul, ca şi cum Primăria ar fi fost moştenirea lor de familie, copilul lui pe care îl învăţa tot felul de fărădelegi pe care el le făcea de ani de zile, adică o continuare a mizeriei şi ridicarea ei la rang de virtute. Eu m-am îngrozit şi m-am scârbit când am văzut ce se întâmplă, începând cu tot ce au făcut şi terminând cu faptul că băiatul lui mi-a spus cui să duc banii, băgând şi pe alţii în mizeria lor. I-am dus la o femeie care are o pensiune acolo şi care, deşi e nevinovată, acum e angrenată şi ea în anchetă.

Ce am făcut şi unde am ajuns?

L-am denunţat pe primarul comunei Zăvoi pentru că îmi tot cerea mită, pentru că nu şi-a ţinut niciodată cuvântul faţă de mine. Pentru că el şi cei din jurul lui şi-au bătut joc. Nu am avut nimic cu primarul, pentru că el e doar o rotiţă mică într-un sistem bolnav. De curiozitate, faceţi o anchetă şi vedeţi pe cine a sunat Bunei atunci când a fost arestat. Şi, mai departe, persoana pe care a sunat-o, pe cine a sunat, şi mergeţi şi mai departe… şi o să vă îngroziţi de ceea ce veţi descoperi.

Am denunţat pentru că m-am săturat să mai privesc în ochii celor care m-au minţit şi umilit tot timpul. Prefer să merg pe stradă cu frica că cineva vrea să mă lovească pe la spate decât să trăiesc toată viaţa cu ruşinea de a-i privi în ochi pe cei care m-au batjocorit. Şi, sincer, nu am rezolvat nimic. Dimpotrivă, am rămas aproape singur, pentru că oamenii nu mai au încredere în mine. Adevărul e că şi eu, demult, de prea mult timp nu mai am încredere în nimeni.

Am atins doar o rădăcină a unui rău prea mare. Eu practic am atins rădăcina corupţiei, ea există şi e înspăimântător de mare. Dacă un primar dintr-un sat pretinde 50.000 de euro şpagă pentru o chestie care e de fapt în folosul lui, al comunităţii, singurul care putea să nu câştige eram eu, cel care a băgat banii, ce fac alţii, la alte nivele? Prăduiala asta naţională, nu furtul, prăduiala, ne-a adus aici, să nu mai avem nimic: muncitori calificaţi, industrie, ţară. A fura înseamnă a lua un bun care costă 10 lei şi a-l vinde fără drept altcuiva pentru 2-3 lei. A prădui e de mii de ori mai grav, pentru că asta înseamnă nu a fura o maşină pentru a o vinde, ci a o distruge ca să iei un bec pe care să-l vinzi de 10 ori sub preţ. Şi toate astea merg pentru că promovăm nepotismul, măgăria, minciuna, lipsa de verticalitate. Şi am ajuns aici unde suntem, ca după 20 de ani de capitalism să avem datorii de 100 de miliarde şi din ţară să nu mai avem nimic. Şi, amintiţi-vă, unde eram în anii ’90, nu aveam datorii, iar ţara era mare şi era a noastră. Acum nu mai contează, ordonanţe, legi, reguli, partide şi alianţe – egal incompetenţă, prăduială, dezastru.

Revolta mea este revolta împotriva unui om fără verticalitate. Şi nu doar a unui om, ci a unui sistem, pentru că aici nu e vorba doar de un om, ci de un sistem, de un sistem şi de promovarea nonvalorilor. Pentru că noi de asta suntem aici, pe calea de pierzanie, vorbesc ca şi dezintegrare naţională, din cauza unei astfel de politici. Adică în locuri cheie punem oameni inculţi, care nu au cuvânt, onoare, nimic din ceea ce ar trebui să aibă un om care conduce. E un om care face, taie, spânzură şi, sigur, că a-l ţine în braţe este exact ceea ce-şi doresc mulţi. E un sistem bolnav, o hidră, un cancer care ne-a cuprins pe toţi. Trăiesc cu speranţa că totuşi există oameni simpli care nu se regăsesc aici.

Regret ceva?

Da, regret ziua în care l-am cunoscut pe primarul Antonie Bunei. Regret că în ancheta aceasta au fost băgaţi doi oameni nevinovaţi care, printr-o întâmplare, au participat la evenimente. Ei sunt doar martori nevinovaţi, care sunt, din păcate, anchetaţi pe la DNA. Îmi pare rău de ei şi cred că nevinovaţia lor va fi înţeleasă. Şi îmi pare rău că nu voi rezolva nimic cu asta, mi-am atras duşmani pe toţi cei care fac acelaşi lucru, pe toţi cei care îi ţin în braţe pe cei care îşi permit să facă aşa ceva. Îmi pare rău că nimeni nu va ţine cont că eu ţin 800 de angajaţi, nu am datorii la Stat şi plătesc sute de mii de euro pe lună Statului Român. Dar astea nu vor conta. Ştiţi, nu m-ar mira ca în vreo doi ani să dispar şi eu cu prăvălie cu tot. De ce? Nu pentru că am vrut să vă fur munţii, ci pentru că am vrut să-i transform în diamantul acestui judeţ. Şi am plătit scump pentru că am avut un vis mai mare decât muntele pe care am încercat să-l contopesc cu veşnicia albă a Muntelui Gugu…“ (S.B.)