• Radu Paraschivescu, în premieră la Caransebeş

Dicţia antrenată în anii de experienţă ca traducător de sincron şi claritatea impecabilă a vocii lui Radu Paraschivescu s-au auzit în sala de la demisolul Catedralei Episcopale din Caransebeş, în cadrul cercului de lectură Fărâmituri de lectură cu ceai, unde scriitorul şi-a lansat vineri, 20 octombrie, volumul Am fost cândva femeie de onoare: „Este prima lansare într-o catedrală, este prima lansare unde se cântă şi este prima lansare unde se citeşte atât de mult despre mine, încât eu nu mă mai pot lăuda”.

Publicul caransebeşean prezent la eveniment într-un număr impresionant de mare pentru un oraş care are, totuşi, anumite limite culturale, a asistat la o auto-prezentare a literatului care „nu îşi aparţine şi care este «închiriat, parcelat, luat cu bucata» şi împărţit între emisiuni de televiziune, articole în mass-media dedicată sportului, traduceri şi scrierea propriilor cărţi”.

Radu Paraschivescu nu a spus nimic nou, nu a spus nimic din ceea ce nu se ştia deja despre el, însă discursul uşor auto-ironic a delectat publicul cu afirmaţii de genul „Când Liiceanu (Gabriel Liiceanu – n.a.) îţi spune că «ar trebui scris un Ghid al nesimţitului, dar ar trebui să îl scrii tu», nu iei această solicitare ca pe un compliment”. A nu se înţelege de aici că Radu Paraschivescu ar fi un măscărici care amuză publicul cu vorbe fără substanţă. Nicidecum! Aceasta este metoda prin care el doreşte să atragă atenţia, în permanenţă, pe de o parte că avem o limbă foarte bogată şi expresivă, despre care englezii cred ca e „imposibil de complexă” şi pe care ar trebui să o folosim mai mult, mai atent şi cu mai multe variaţiuni, iar, pe de altă parte, că „în jurul nostru se întâmplă lucruri oribile, care ar trebui taxate ca atare”.

Viaţa de scriitor a lui Radu Paraschivescu a început, după cum afirmă autorul, cu câteva „tentative lamentabile, fapt pentru care s-a lăsat de scris şi s-a apucat de citit”. Cititul s-a materializat şi prin sute de traduceri, care, cu siguranţă, i-au conferit bogăţia limbajului. Cu toate acestea, el nu se consideră un scriitor în adevăratul sens al cuvântului, ci se vede, mai degrabă, ca un „simplu colecţionar” cu urechea deschisă pentru a scana „năstruşniciile” pe care i le oferă „superficialitatea şi degradarea societăţii româneşti şi a discursului public”.

Apreciat de unii, criticat de alţii pentru că nu încearcă să le placă tuturor, Radu Paraschivescu este un personaj foarte activ şi foarte prezent în viaţa publică românească, preţul plătit pentru asta fiind viaţa sa personală. Însă autorul nu regretă, deoarece, „Leu” fiind, este ambiţios şi vrea să fie remarcat.

Cele câteva ore petrecute la Caransebeş, mie personal mi-au demonstrat că Radu Paraschivescu nu este numai un produs TV, ci este un fin cunoscător al limbii române, pe care o foloseşte cu succes atât în traduceri, emisiuni TV, cât şi în propriile cărţi.

Cât despre Radu Paraschivescu ca „om de sport”, îi cred pe cuvânt pe amicii jurnalişti sportivi care afirmă că „se pricepe şi la asta…”.

Text şi foto: Christina MECAP