Anul acesta, județului Caraș-Severin, i-au fost repartizate 5.830 de doze de vaccin antigripal, cu 200 mai puține decât anul trecut. Deși numărul de doze este mult mai mic decât cel solicitat de Direcția Județeană de Sănătate Publică în urma catagrafierii populației, se estimează că vaccinurile primite vor fi suficiente, având în vedere că, deși se încadrează în categoriile de risc, multe persoane aleg să nu se vaccineze.
Într-o primă fază județului Caraș-Severin i-au fost repartizate 3.550 de doze de vaccin antigripal, acestea fiind direcționate în special către personalul din instituțiile de asistență medicală, medicii de familie primind fiecare câte 15 doze, iar în urmă cu câteva zile, Ministerul Sănătății a repartizat a doua tranșă din vaccinul aferent acestui an, de 2.280 de doze, care au început deja să fie distribuite medicilor de familie.
„Vaccinul va fi administrat medicilor, cadrelor sanitare medii şi personalului auxiliar din spitale, din unităţi sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţilor din instituţiile de ocrotire a copiilor sau bătrânilor, unităţilor de bolnavi cronici, care, prin natura activităţii lor, vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, adulţilor şi copiilor din instituţiile de ocrotire socială, persoanelor care acordă asistenţa medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt, precum și persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani”, a spus Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin.
Deși, conform catagrafierii realizate de DSP Caraș-Severin, s-a stabilit că numărul persoanelor „eligibile” pentru vaccinare este de 25.621, diferența rezidă din faptul că în ultimii ani există o cerere mai mică față de vaccinul antigripal, care nu e obligatoriu, a adăugat Daniel Botgros.
Bogdan NAUM