Nu o să înțeleg niciodată de ce foarte mulți tineri preferă să-și petreacă timpul în mall-uri, în defavoarea unui colț de natură. Mall-ul este locul lor de întâlnire. Aici se plimbă, mănâncă, fac cumpărături, vizionează un film, merg la coafor, la o librărie, dacă cumva dorul de lectură le mai bate pe la poartă, ori rezolvă probleme mărunte, în funcție de firmele ce au închiriat acolo un spațiu. Dacă vor să se odinească pe o bancă și să asculte murmurul apei, nu se mai duc pe cărări bătătorite de soare și ploi, ci se duc la mall. Vor să mângâie privirile ființei dragi cu o floare, calcă pragul unei florării ce s-a pierdut printre alte multe spații comerciale și birouri. De fapt, se pierd într-o cutie unde găsesc tot ceea ce consideră că e necesar. Unii pasionați de artă pot să viziteze o expoziție. Există și locuri de joacă pentru copii. Faci câțiva pași și găsești tot ce vrei și ce nu vrei… Totul nu e altceva decât un bâlci mai modern.
Și mașina se poate parca la orice etaj al unui mall. Sunt mall-uri în care poți să pătrunzi doar dacă folosești ascensorul, să nu cumva să obosești prea tare sau să pierzi timp prețios când tu alergi să rezolvi cine știe ce problemă într-un birou rătăcit al unui mall.
Mall-urile sunt adevărate furnicare, unde unii oameni se pierd zilnic, cu rost sau fără rost.
Prin mall-uri s-a încercat atragerea omului spre dorința de a cumpăra. Pentru a-i ține captivi, li s-a adus câte o fântână ce pare să imite răcoarea apei din natură, câte un loc de relaxare, de joacă, un loc unde își pot potoli setea sau foamea.
Unii sunt de părere că cei ce nu iubesc mall-ul nu suportă să se afle într-un spațiu închis unde sunt foarte mulți oameni. Posibil ca unii să fie intimidați de prezența unei mulțimi de oameni într-un spațiu închis, însă aceștia sunt, după părerea mea, puțini.
Și până la urmă, ce poți să iubești la un mall? Să iubești artificialul? Să iubești bazarul sau bârfa?
Cât de plăcut este vântul ce-ți mângâie obrazul când alergi pe afară spre a-ți rezolva cele necesare! Cât de ocrotitor își aruncă copacii crengile încărcate de frunze, formând un scut protector și aducător de răcoare atunci când cauți o clipă de odihnă!
Să privim și din alt punct de vedere mall-ul, şi anume din cel al libertății. Oamenii ce se lasă vrăjiți de farmecul artificialului, pe urmă de dorința de a cumpăra, apoi pierd noțiunea timpului, sunt de fapt prizonierii unui loc, ai unei clădiri uriașe în care ei cred că se simt bine, unde au impresia că au găsit tot ceea ce caută.
Nu, nu pot să-i înțeleg pe cei care se cred fericiți într-o cușcă. E atâta libertate afară, și ei preferă să se frământe printre betoane! Poate se simt protejați de colosul acela prin care se plimbă, unde își fixează un punct de întâlnire zilnic. Chiar dacă ar fi o catastrofă, aș prefera să alerg liberă pe afară, decât să mă agăț de câte o bară metalică, strigând printre betoane, asta dacă aş mai avea timp să culeg o bară metalică, fiindcă într-o cușcă, indiferent cât de mică, drumul spre evadare, spre libertate, e foarte lung, e plin de obstacole.
Să aruncăm și o altfel de privire asupra mall-ului. Să îl privim ca pe viața omului pe acest pământ, a omului ce refuză să se înalțe spiritual și se leagă de lucruri materiale, devine robul banului sau al altui viciu, alege calea ocolită, preferă un chilipir și nu mai poate să vadă adevărata libertate, „Meka cerească“ gustată de Emirul din poemul lui Alexandru Macedonski.
Pe cei pentru care mall-ul a devenit o rutină nu pot să-i înțeleg…
Ana-Cristina POPESCU