Zilele trecute, pe Face Book, am citit câteva versuri scrise de Petru Brumă, după structura poeziei „Bătrânii“, de Octavian Goga. E dureros cât adevăr se regăseşte în versurile lui Petru Brumă: „De ce mi-aţi cumpărat ghiozdan,/ De ce m-aţi dat la carte,/ Când cei cu studii de maidan/ Sunt azi aşa departe?/ De nu m-aţi fi supus din greu/ La zeci de teste grilă,/ Aş fi luat un bac şi eu/ Cu trei fiţuici şi-o pilă./ Apoi, de n-aţi fi insistat/ Să-mi văd de carieră,/ Mi-aş fi făcut neapărat/ Palat prin vreo Piperă./ Dar iată-aveţi un fiu acum,/ Trecut prin multă şcoală,/ De minte plin, pe propriul drum/ Mergând cu burta goală.“ E plânsul intelectualului marginalizat, lovit, umilit, într-o societate în care mass-media pune accentul pe non-valori şi le promovează.

Când eşti copil ai tendinţa să copiezi ceea ce ţi se prezintă ca model… Îmi amintesc campionatele de gimnastică din copilărie, făcute seara, pe uliţă. Fiecare îşi dorea să execute „roata ţiganului” cât mai corect, asemeni Nadiei Comăneci. Atunci când ne plictiseam de gimnastică, organizam un concurs de muzică uşoară şi fiecare dintre noi îşi alegea numele unor solişti precum Corina Chiriac, Angela Similea, Mirabela Dauer, Dan Spătaru etc.

Copiii de astăzi au tendinţa de a îmbrăţişa lucrurile materiale, nu spirituale. Le face o plăcere deosebită să urmărească emisiunile la care participă îmbogăţiţi ce-şi spală hainele murdare în public. Mass-media prezintă copiilor de astăzi ca model banul obţinut cât mai repede, cât mai uşor, indiferent de mijloace.

Anul acesta am tipărit o culegere de creaţie literară intitulată Colaj. Îmi doream să stimulez creativitatea elevilor, gustul pentru lectură. Am fost foarte dezamăgită de indiferenţa pe care au arătat-o unii elevi faţă de o carte în care se afla publicată o compunere personală. În urmă cu cinci ani, în 2009, o altă culegere de creaţie literară, Îndrăgostiţi de poezie, a avut un succes răsunător în rândul elevilor. Unii au afirmat că e cea mai frumoasă carte pe care au citit-o vreodată. În timp, unii dintre micuţii creatori de atunci au continuat să scrie, îndrăgostiţi de arta cuvântului. Nici culegerea publicată în acest an, nu pot spune că în totalitate nu a avut succes în rândul elevilor, din pricină că unii au fost foarte fericiţi să se vadă publicaţi. Aceştia se vedeau ca nişte micuţi scriitori. Alţii au ales în locul cărţii o tabletă de ciocolată sau un suc. Ideea cu ciocolata şi sucul mi-a venit în momentul în care un băiat a luat cartea cu indiferenţă, afirmând că este bună, dacă e gratis. I-am spus acelui elev că poate alege între carte şi o tabletă de ciocolată pe care o aveam întâmplător în poşetă. A ales tableta de ciocolată, în timp ce a fost mustrat de o colegă ce îl sfătuia să aleaga cartea ca amintire. La o viitoare culegere, selecţia micilor creatori va fi mult mai drastică. Cei care au ca etalon lucrurile materiale, educaţie primită greşit în familie şi prin intermediul mass-media, nu vor preţui niciodată cu adevărat valorile vieţii, oricât de mult te-ai strădui să-i impulsionezi. Poate o vor face pe moment, după care se vor întoarce în propria mocirlă.

Am rugat o vecină, într-o zi de joi, să-mi cumpere şi mie ziarul Caraş-Severinul în şapte zile, de vreme ce avea drum în oraş, dar m-a refuzat, menţionând că ea nu se face de râs cumpărând ziare, pentru că ele sunt distribuite gratuit de Lidl, Kaufland etc. I-am explicat că nu este un ziar comercial, ci un ziar cultural şi de informaţie. Răspunsul ei a fost tot negativ. A precizat că poate afla ştirile la televizor, iar în ceea ce priveşte cultura, aceasta nu-i ţine de foame. E trist, chiar dureros ce se întâmplă. Mulţi nu apreciază deloc arta, ştiinţa, adevăratele valori ale vieţii. Totuşi, am avut o nespusă bucurie să descopăr mulţi cititori ai ziarului printre cunoştinţele mele, oameni ce nu se mulţumesc cu puţin, care s-au săturat de can-can-uri ieftine şi care sunt capabili să aprecieze cu adevărat ceea ce are valoare.

După cum spuneam în primul paragraf, versurile lui Petru Brumă mi-au adus în suflet încă o lacrimă amară a realităţii. „De ce mi-aţi cumpărat ghiozdan?“, se tânguieşte eul liric încă din titlul poeziei.

Munca intelectuală este foarte prost plătită. Intelectualii trebuie să-şi chivernisească foarte bine banii. Adesea sunt nevoiţi să renunţe la a-şi cumpăra o haină nouă, din cauză că cea veche s-a uzat demult, pentru a-şi cumpăra o pâine, şi nu o dată renunţă la pâine pentru a-şi achiziţiona o carte. Cu toate acestea, sunt mulţumiţi şi fericiţi în propria lor lume. Sunt convinsă că şi autorul poeziei „De ce mi-aţi cumpărat ghiozdan?“ e fericit că a ales ghiozdanul. Intelectualul nu se întristează când face sacrificii în favoarea ştiinţei, nici nu regretă drumul pe care care păşeşte în viaţă. Ştiinţa îl împlineşte, şi nu lucrurile trecătoare ale vieţii.

Ridicolul situaţiei e diferenţa dintre cel care ştie să escaladeze înălţimile şi cel care se târăşte pentru a câştiga un loc confortabil în societate. „- Eu te privesc de sus, furnică,/ Şi-mi pari atât de mică!/ Te văd cum jos munceşti/ Din greu,/ Ca să trăieşti;/ Când eu/ Stau sus, stau sus ca Dumnezeu,/ Pe frunza-naltului copac/ Pe care trupu-mi se răsfaţă./ Stau sus: atâta numai fac/ Ca să câştig comoda-mi viaţă!/ Furnica e de obicei/ Cam prea modestă (treaba ei!);/ Dar socoti ca d-astă dată/ Din cale-afară e prea lată/ […] / Eu merg, nu mă târasc ca tine!/ Stai sus pe-o frunză cocoţată/ Ce mâine va muri uscată,/ Când toată seva-i vei fi supt;/ Dar eu, d-aici de dedesubt,/ […] / Îţi strig, omidă parvenită,/ Că eşti o parazită!/ Când eu trăiesc prin mine însămi,/ Tu îţi furi hrana de la alţii,/ Şi doar târându-te te-nalţi!“ (Omida şi furnica, George Ranetti).

E tristă realitatea, dar cel care iubeşte ştiinţa nu ar alege niciodată frunza omidei, ciocolata sau vila. Nu ar alege niciodată drumul ocolit în viaţă, ci drumul cel drept, asemenea emirului din Noapte de decemvrie a lui Alexandru Macedonski. Dispreţuieşte pe cei asemenea personajului slut, pocit, din poemul Noapte de decemvrie, care aleg drumul ocolit spre a se bucura de fericirea pământească trecătoare.

Toamna usucă verdele naturii… „Nu te-ntrista c-ai pierdut ce-ai pierdut,/ Totul trece ca o trâmbă de nori,/ Vine vântul şi o destramă,/ Vântul care scutură flori.“ (Nu te-ntrista, Zaharia Stancu).

Viaţa usucă bogăţiile lumii. Cei bogaţi, dacă nu au avut nimic spiritual în ei, trec asemenea unei picături de ploaie şi nici nu ştiu pentru ce au trăit. Iubitorii de frumos „Lasă steaua să cadă chiar/ Dacă nu e de foc, ci de gheaţă.“ (Nu te-ntrista, Zaharia Stancu) şi nu se întristează că au pierdut bogăţiile lumeşti.

Ana-Cristina POPESCU