Cu acest îndemn, „Nu uita să iubești!“, doresc să mă adresez tuturor oamenilor care vor „pleca urechea” și, citind, vor „asculta” istorisirile mele.

Fiecare om e dator să iubească. Cui îi este dator? Lui. În primul rând îi este dator lui, ca om, pe urmă, pe urmă este dator și celorlalți oameni.

Tatăl nostru cel Ceresc ne-a creat după chipul și asemănarea Lui, prin urmare, buni. Ne-a sfătuit să ne iubim unii pe alții, să fim apropiați de alţii, să scăpăm de singurătate, nefericire, și să trăim în armonie deplină. Dorința Tatălui Ceresc era ca noi să gustăm veșnicia prin iubire.

Omul e dator Creatorului său să iubească, indiferent de gen, de culoare, de origine, de religie, de condiția socială. Bogații și săracii, negrii sau albii, francezii sau românii, toţi sunt asemenea în fața lui Dumnezeu. Omul e dator Creatorului său să iubească, pentru că a primit cel mai de preț dar, viața, iar viața doar prin iubire arde.

O să poposesc o clipă la cea mai caldă iubire, dragostea față de părinți.

Dumnezeu este părintele tuturor. Această dragoste pură ar trebui să o învățăm în primul rând de la Creatorul tuturor.

Părinții sunt cele mai calde persoane. Ei ne-au adus pe lume din dragoste, ne-au îngrijit, ne-au crescut cu dragoste, ne-au dăruit dragoste de-a lungul anilor. Părinții au făcut bătături la mâini și în suflet ca să ne ofere tot ceea ce este mai bun. Au plâns cu noi, au râs cu noi, au coborât și s-au înălțat cu noi.

Știu că pentru copiii prinși de prea multe jocuri e greu să observe dragostea părintească. Adesea, copiii sunt ca mielușeii ce se rătăcesc de turmă, însă eu am pregătit în cele ce urmează o povestioară din care vor putea înțelege și învăța ce înseamnă dragostea adevărată.

Erau un bărbat și o femeie cărora li s-a împlinit într-o zi cel mai de preț vis, acela de a avea un copil. Au avut o fetiță.

Mama, când a văzut-o pentru prima dată, a început să o strângă la piept, era miracolul așteptat de mulți ani și care tot întârzia să apară.

Tatăl era, de asemenea, foarte fericit.

Anii au trecut și fetița a început să crească ocrotită de dragostea părinților ei. În ale învățăturii s-a dovedit iscusită și părinții au trimis-o la liceu, într-un oraș mare, pentru a avea cei mai buni profesori.

La oraș, fata și-a făcut prieteni noi. Dacă la început și-a sunat zilnic părinții ce munceau pentru ea și plângeau de dorul celei ce le-a înseninat viața, cu timpul a uitat să mai facă acest lucru. S-a rătăcit prin cluburi, cu prietenii, noapte de noapte, iar ziua era obosită. Nu se mai îngrijea de viitorul ei, ba, mai mult, a uitat de cei ce o iubeau cu adevărat, atrasă de o lume înșelătoare.

Mama fetei simțea că s-a întâmplat ceva rău cu fiica ei și, datorită stresului, s-a îmbolnăvit grav. Pe zi ce trecea, starea ei se tot agrava. Tatăl fetei era alături de soția lui în fiecare moment, însă lipsea rodul dragostei lor, copila rătăcită departe.

Într-o zi cu mulți nori, mama copilei a murit, iar tatăl, cu lacrimi în ochi și în suflet, și-a chemat fiica acasă, pentru a fi alături de cea care i-a dat viață, la înmormântare.

Fata cea rătăcită prin lume nu a cunoscut că mama ei a fost bolnavă și avea nevoie de mângâiere, i s-a ascuns acest lucru, pentru a fi protejată. Moartea mamei a fost o grea lovitură. A alergat sprea casă și a găsit un tată plângând lângă sicriu. A privit în sicriu și a strigat-o cu disperare pe cea care a plecat din această lume…

Dumnezeu ne-a dat o singură viață, Dumnezeu ne-a dat o singură mamă. Iubește-o și respect-o pe cea care ți-a fost și îți este mereu alături! Ai grijă ce faci cu viața ta! Nu uita să iubești!

Dacă până acum i-am îndemnat pe cititorii cuvântului meu la iubirea față de semeni, în cele ce urmează o să-i îndemn să iubească orice vietate. Fiecare viețuitoare are nevoie de dragoste.

Era o tânără studentă care, în drumul ei spre facultate, se întâlnea zilnic cu o bătrână ce plimba un câine. Studenta avea o teamă de câini, iar acel câine lătra la ea de câte ori o vedea trecând pe alături.

Într-o dimineață, stăpâna câinelui a căzut și trebuia să ajungă la spital de urgență. Câinele s-a așezat lângă stăpână și nu a mai lătrat la vederea studentei, sperând într-un ajutor. Studenta și-a învins frica și a încercat să ofere primul ajutor până ce a venit salvarea, dar totul s-a dovedit zadarnic. Câinele era condamnat să rămână singur. Nu a fost așa. Studenta i-a câștigat afecțiunea și au devenit cei mai buni prieteni.

Dacă la început câinele era mereu cu ochii trişti și capul plecat, mai târziu a început să se bucure din nou de viață alături de noua lui prietenă.

Iubirea trebuie să fie peste tot și oriunde. Totul în jurul nostru are nevoie de iubire, atât prietenii, cât și dușmanii, atât florile, cât și câinii. Prin iubire poți schimba totul în jur.

Nu uita să iubești!

Mario Marco MIHĂILĂ

Clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu