La data de 11 februarie s-a sărbătorit Ziua Numărului Unic de Urgenţă 112, număr care a devenit operaţional din luna aprilie 2005.
Acest număr de urgenţă poate fi apelat în toate cazurile în care anumite situaţii au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii, şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor sau Jandarmeriei. Acest număr este gratuit şi poate fi apelat de la orice telefon, fix sau mobil, atât în România, cât şi în întreaga Uniune Europeană. Toate apelurile la 112 sunt înregistrate automat şi se păstrează într-o bază de date timp de 10 ani.
Intervenţia oamenilor legii a fost solicitată pentru a aplana conflicte, a cerceta accidente rutiere sau sesizări cu privire la producerea de infracţiuni.
Reamintim că prin apelarea falsă sau nejustificată se poate întârzia intervenţia la salvarea unei vieţi sau limitarea efectelor unor accidente rutiere, calamităţi, dar se consumă inutil şi resurse.
Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în anul 2012, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost preluate un număr de 12.360 de apeluri, dintre acestea 7.568 fiind apeluri din mediul urban şi 4.792 din mediul rural.
Principalele evenimente pentru care cetăţenii pot apela Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt: omoruri, atentate, atac armat, tâlhărie, tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice, dezertări, evadări, trafic şi consum de droguri, furturi, accidente de circulaţie soldate cu victime sau cu persoane blocate în autovehicule, accidente de aviaţie, feroviare, explozii, electrocutări, căderi de la înălţime, surpări de teren, incendii.
Obiectivul major al Serviciului de Urgenţă 112 este intervenţia pentru salvarea vieţii cetăţenilor, a proprietăţii acestora şi a mediului înconjurător, însă apelarea falsă sau abuzivă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Carmen SENCO