Ne străduim tot mai mult să cunoaştem istoria românilor bănăţeni, fapt important în ceea ce priveşte situaţia de la începutul mileniului al doilea. Puţinele documente indică o ,,ţară” populată, cu organizare socială tradiţională. În Banat era un conducător numit domn, sau duce, cu o mulţime de supuşi şi de nobili. Populaţia se ocupa cu agricultura, creşterea animalelor domestice, cultivarea pomilor fructiferi, a viţei-de-vie şi cu multe alte meşteşuguri. Românii îşi procurau prin muncă toate cele necesare traiului, deci viaţa avea un caracter permanent. Erau apoi cete de militari pentru apărare, de origine eterogenă, unii localnici, alţii mercenari ocazionali şi luptători de profesie. Natura oferea o diversitate specifică şi un izvor de bogăţie: câmpii roditoare, dealuri cu păduri, poieni şi izvoare, munţi cu păşuni bogate.
Un document vechi din secolul al XI-lea întregeşte tabloul vieţii omeneşti din acea vreme. Este scrierea numită ,,Legenda Sancti Gerhardi” (Legenda Sfântului Gerard), în două variante. O nedumerire este generată de faptul că istoricii de azi scriu numele ducelui român fără un suport ferm. O mulţime de variante se propun, după felul în care apare în unele scrieri medievale. Documentele erau scrise în altă limbă şi de condeieri care nu cunoşteau graiul locuitorilor. Aceste documente descriau specificul de viaţă şi vorbire al locuitorilor, în forma cea mai apropiată de realitate. Pe ducele ce se trăgea din neamul lui Glad îl chema OTONI (în loc de Ahtum, Ohtum etc.). Să arătăm câteva argumente care întăresc această presupunere.
În cartea sa ,,Despre inscripţiile pe pietrele funerare”, H. Mihăilescu remarca faptul că încă din secolele II-VI numele de persoane au terminaţia – ONI la locuitorii din Panonia şi Noricum. Ca exemple se dau: Vendoni, Geloni, Batoni, Barbarioni etc. Se observă în aceste nume o influenţă germanică, celtică sau dacică. Puse în legătură cu mulţimea de nume actuale din zona la care ne referim, faptul ne surprinde mai mult ca o asemănare. Prin satele bănăţene mulţi locuitori se numesc: Gheorghioni, Davidoni, Tomoni, Barboni, Iosifoni, Jurconi, Nedeloni, Palconi, Vlaiconi, Vidoni, Muroni etc. În acest şir se poate încadra şi OTONI, OTO care poate proveni de la cuvântul vechi ce denumea un metal (arama), sau din germană, care înseamnă viperă sau vidră. Probabil că a existat un desen pe scuturile luptătorilor sau era un material pentru armele de luptă.
Coriolan Suciu, în ,,Dicţionar de localităţi dispărute din Transilvania”, arată că aici, în Evul Mediu erau satele: Ote, Otefalva, Otecul etc. Ele au dispărut, dar au rămas numele unor familii ce le-au populat, ca: Otican, Otescu etc. Toate erau în districtul românesc Sudgia. Aici se presupune că era una din cetăţile lui OTONI, cu mânăstire şi castel. Urmele acestora se află pe un deal dintre satele Leucuşeşti şi Cladova, din zona Făgetului. Districtul Sudgia apare în documentele medievale (1427) şi cu specific românesc. Aici a adus OTONI călugări greci, atestaţi nu numai prin documente scrise, ci şi prin nume rămase până astăzi. ,,Sudgia”, în greceşte, înseamnă ,,loc întărit”; o biserică rămasă până de curând pe deal se numea ,,Subgeal”. Era apoi satul Vărădia, cu nume românesc. Mânăstirea de aici avea o mulţime de ,,ohabe”, sate şi pământuri închinate ei, şi care erau scutite de taxe faţă de conducerea politică, ceea ce şi înseamnă cuvântul ,,ohaba”. Mânăstirea şi cetatea erau aşezate pe drumul cel mai scurt de la Tibiscum, prin Jdioara, la Mureş. În anul 1268 se disting prin vitejie fraţii Alexandru, Nicolae şi Mihail Gostoni, scrie Patriciu Drăgălina în ,,Istoria Banatului Severin”. În 1371, un nobil român din părţile Făgetului (Margina) se numea BARBONI, iar la Jdioara, în 1440, era castelan GARBACONI.
Cumanii erau numiţi de către localnici ,,uzoni”. De aici probabil satul Hodoni, din apropierea Timişoarei, sau localitatea Greoni, din apropierea Oraviţei. Pe domeniile Huniazilor, pe la 1506, apar nume de iobagi ca: Matişoni, Mirconi, Laţconi, şi chiar nume de femei: Lazaronia, Fevronia, Retegonia etc. La Lugoj, în 1609, este consemnat un nobil cu numele Luzei Delioni. Multe din aceste nume s-au pierdut în timp, iar altele mai există şi astăzi, ca: Grozoni, Barboni, Gheorghioni, Nedeloni, Martinconi etc.
Am amintit aici doar o mică parte din nume şi localităţi, în varietatea teritorială a Banatului. Ceea ce trebuie să reţinem este însă că, din vremuri imemoriale, pământul Banatului a fost locuit, cultivat şi păstorit.
Când e vorba de a găsi originea numelor de familie sau de locuri, această operaţiune presupune o muncă dificilă, deoarece adesea nu cunoaştem înţelesul cuvintelor care au stat la baza denumirilor. În acest sens, ne folosim de Toponimie – expresie a legăturii dintre om şi pământ, un compartiment al onomasticii.
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU
