O „avalanșă” de lucrări, la Caransebeș



Referindu-se la lucrările pe care le derulează administrația locală în momentul de față, primarul Caransebeșului, Felix Borcean, s-a declarat mulțumit de ritmul acestora, de șantierele pe care se desfășoară, precum și de proiectele care sunt puse în operă în teren, respectiv trotuare și reabilitări energetice.
„Sunt deja firme câștigătoare care au mers la amplasamentele respective și urmează să se apuce de lucru. Și vor mai veni și în continuare, o avalanșă, pot să spun, de astfel de lucrări, fie pe Programul «Anghel Saligny», fie pe PNRR, fie pe bugetul Primăriei. Unele proiecte au debutat în 2021, poate chiar mai devreme, unele pe fonduri europene, care au o durată de implementare mult mai mare, sunt dintre cele care datează și de acum șapte ani și abia zilele acestea și-au găsit finalizarea. În perspectivă, vor intra în reabilitare Liceul Tehnologic «Decebal», Școala Generală Nr. 2, Grădinița P.P. 4, fostul internat al Liceului «Traian Doda», Școala Generală Nr. 8 – parte a Colegiului Național «Traian Doda», și, într-un viitor nu foarte îndepărtat, și Liceul Tehnologic «Dacia», care este un proiect derulat prin Fondul pentru Mediu, dar aici lucrurile se mișcă un pic mai greu. Pe de altă parte, avem aceste proiecte pe «Anghel Saligny», de refacere a trotuarelor, avem un calup inițial de nouă străzi, pe două dintre ele lucrările au debutat deja, urmează să se deruleze în continuare, termenul de execuție pentru toate cele nouă fiind de un an, dar la modul în care se lucrează cred că vor fi finalizate mai repede, însă, în multe cazuri, ele sunt corelate cu lucrările de apă și canal, pentru a nu crea disconfort și pentru a putea fi executate așa cum trebuie. După intervenția celor de la Aquacaraș, vom purcede și la reabilitarea trotuarelor, după care mai urmează un calup de străzi și trotuare, tot pe «Anghel Saligny», care probabil că va debuta puțin mai târziu și este foarte probabil să fie chiar după alegeri”, a spus Felix Borcean într-o recentă conferință de presă.
Edilul municipiului a mai precizat că sunt în desfășurare lucrări derulate prin Compania Națională de Investiții la creșa din Racoviță, la Blocul ANL din Jupa, însă aici se stagnează din cauza constructorului, și s-a primit, chiar zilele trecute, Ordinul de începere a lucrărilor și pentru Bazinul de înot didactic de la Ștrandul Municipal.
În ceea ce privește mesajul pe care dorește să-l transmită cetățenilor din zonele în care se desfășoară lucrări, Felix Borcean a declarat că, fie că a fost vorba despre șantierele deschise în Pipirig, Valea Cenchii sau de Calea Severinului, el a fost mereu prezent la fața locului, pentru a explica oamenilor ce presupun toate aceste operațiuni, și la fel va face și în Carbonifera Veche, Splaiul Sebeșului sau pe alte străzi unde, în viitorul apropiat, se preconizează să înceapă lucrări.
„De exemplu, în Valea Cenchii, oamenii au fost cu toții de acord să înceapă lucrările, chiar dacă vremea nu a fost prielnică, adică a fost noroi, mizerie, deranj, la fel cum s-a întâmplat și în cartierul Pipirig, pe care l-am ales ca punct de pornire a lucrărilor pe de o parte fiindcă acolo avem acel proiect care începe să prindă contur, de reabilitare a spațiilor verzi, a trotuarelor, a parcărilor și așa mai departe, astfel încât, la finalul acestui proiect, va fi primul cartier complet modernizat, cu infrastructură perfectă, și apă, și canal, și rutieră, iar pe de altă parte am început cu el pentru că este cartierul în care locuiesc eu, și, știind ce deranj comportă un asemenea proiect, am vrut să fiu eu primul deranjat, dar, la finalul proiectului, să arătăm cum ne propunem să arate toate cartierele orașului, toate zonele de blocuri ale municipiului Caransebeș. În cartierul Țarinei, trotuarele și spațiile verzi se reabilitează prin «Anghel Saligny». Am reușit să prindem Strada Țarinei, inclusiv zona blocurilor este prinsă pe acest proiect. Am făcut lucrări și în partea nouă a Pipirigului, dar acestea nu sunt finalizate, probabil după ce vom termina cu cartierele Țarinei și Cazărmii, care sunt următoarele pe listă, ne vom ocupa și de Pipirig, de cartierul Nord, unde, de asemenea, avem în proiect un loc de joacă la intersecția străzilor 1 Decembrie cu Tudor Vladimirescu, similar celui din Pipirig”, a mai declarat primarul municipiului.
Felix Borcean a adăugat că nu crede că aceste șantiere noi îi vor afecta imaginea în campania electorală, deoarece majoritatea oamenilor apreciază aceste lucrări, dincolo de disconfortul creat, cu atât mai mult cu cât, din proiectele Erbașu și Aquacaraș, rezultă că aproximativ 70 la sută din străzile Caransebeșului vor fi afectate, în momentul de față lucrându-se pe trei fronturi.
„Modul de lucru din prezent este unul destul de restrictiv în ceea ce ne privește și în ceea ce-i privește, fiindcă nu le voi da permis de spargere decât dacă termină un obiectiv. Și noi avem interesul, ca proiecte în derulare, să fie finalizate aceste zone. De exemplu, Calea Severinului se finalizează, și noi venim cu trotuarele. Pipirigul se finalizează, noi facem proiectul acesta cu spații verzi și asfaltare. În cartierul Valea Cenchii se introduce rețeaua de apă, noi venim cu o extindere a rețelei de gaz și extinderea rețelei de apă, pentru că în proiectul actual nu sunt prinse chiar toate străzile, așa a fost făcut proiectul și nu putem interveni, nu putem să facem extindere direct în proiect, și atunci ne-am luat angajamentul ca, pe bugetul local sau printr-un efort comun cu Aquacaraș, să finalizăm întregul cartier, astfel încât să aibă apă și canal în rețeaua orașului, nu așa cum e în prezent, dintr-o sursă externă”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER