Una din zonele care polarizează cel mai intens atenţia celor care străbat şoseaua Caransebeş – Haţeg este vechea trecătoare „Porţile de Fier”, situată între Banat şi Ardeal, adică dinspre Valea Bistrei spre Ţara Haţegului. Păstrez şi acum sub ochi întreaga imagine a acestor locuri pe care le cunoscusem din anii copilăriei şi pe care le privesc şi acum cu toţi anii urcaţi pe scările acestui veac. Din satul Bucova, şoseaua urcă vreo 5 kilometri, iar când ajungi sus, în Dealul Porţilor de Fier, te afli la 700 de metri altitudine. Ochiului i se deschide o minunată privelişte, atât spre Valea Bistrei, cât şi spre Bazinul Haţegului. Colinele şi pădurile strălucesc în intensitatea verdelui pur. Din coapsele verzi ale timpului, drumul a rămas şi acum cu uimirile lui şi mai ales cu uimirile noastre, cu uimirile fericite ale timpului, derulându-se în apropierea strânsorii celor doi versanţi ce se apropie de şosea. Satul Bu­cova rămâne undeva jos, cum rămân şi alte aşezări cu demn trecut istoric. Şi aceste sate se prelungesc până la streaşina grea a dealurilor semeţe, pentru ca pe urmă să se piardă în braţele zilei, în ţarina rodului de vară.

Drum străbun şi, totuşi, nou „asfaltat” şi curat. O clipă fugară a istoriei noastre ne aminteşte că pe aici au pătruns în Dacia legiunile romane conduse de însusi Împăratul Traian. Era în primavara anului 101 d.Hr., când de pe aceste culmi ostaşii romani au privit încântaţi priveliştea fără seamăn a ţării de dincolo de munţi. Îi aş­teptau aici pe romani nebănuite primejdii, dar şi comorile aurifere ale Daciei. Nu departe de aici se afla probabil şi vestita localitate TAPAE, unde le­giunile romane ale lui Tetius lulianus s-au confruntat cu dacii prima oară în anul 89, pentru ca 12 ani mai târziu, la 101, să aibă loc războiul deci­siv pentru soarta Daciei, iar la 105-106 un altul, când Dacia devine provincie romană cu capitala la ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA SARMIZEGETUSA. Pe aici s-au scurs spre Roma bogăţiile Daciei Felix şi ale mândrei sale capitale Ulpia Traiana.

Câteva secole mai târziu, tot pe această Poarta a Transilvaniei s-au scurs valuri de popoare migratoare şi apoi năvălitorii otomani. Dealul Bucovei stă mărturie ca o trainică prelungire în sufletul vremii, sub ochii Masivului Retezat. Altădată, a fost doar o trecătoare, cum e şi astăzi, dar a marcat istoria. Azi rămâne o fereastră deschisă din urme de istorie. Zeci, poate sute de condeie din epoca noastră au poposit aici, inspirate fiind de de­corul deosebit ce le-a atacat privirea. În vremea noastră a existat aici în Dealul Porţilor de Fier o mică gară C.F.R., situată la altitudinea de 699 m, pe locul fostelor fortificaţii de la TAPAE ,de o puternică rezonanţă istorică. Pe aici trecea Linia ferată 211, Caransebeş – Subcetate, iar la kilometrul 30 se afla această gară. Aici poposeau fostele locomotive cu abur pentru a-şi trage sufle­tul după urcuşul pe calea ferată cu cremalieră de pe cei doi versanţi ai Porţilor de Fier ale Transilvaniei. Indicaţie „preţioasă”, fireşte, în timpul regimului comunist, Departamentul căilor ferate de atunci a luat măsura arbitrară a întreruperii circula­ţiei trenurilor pe distanţa Băuţar – Sarmizegetusa. Aceasta a paralizat circula­ţia pe calea ferată între Banat şi Ţara Haţegului. Gara C.F.R., ce mai amintea de trecut, în ultimii ani a ajuns şi ea de izbelişte. I-au fost smulse ferestrele şi uşile, a fost sustrasă ţigla de pe acoperiş, au fost dărâmate anexele, inclusiv fântâna. După anul 1989 a dispărut şi tabla cu numele staţiei. Astăzi, între Bucova şi Sarmizegetusa abia se mai văd urmele acestei linii ferate ce lega Banatul de Ardeal, care astăzi ar fi de mare importanţă pentru economia ţării noastre.

Nu departe de aici (4 km), la intrarea în localitatea Zeicani, pe Dru­mul Naţional 68, ce merge paralel cu un vechi drum roman, în partea dreaptă a şoselei, se afla până în 1991 un monument în formă de buzdugan, ce amintea prin inscripţia sa că: „AICI, ÎN ACEASTĂ TRECĂTOARE, AU BĂTUT ION HUNIADE CU AJUTO­RUL CELOR CINCISPREZECE MII DE VITEJI AI SĂI, LA 6 SEPTEMBRIE 1442, ARMATA LUI SEHADEDIN PAŞA, DE 80.000 DE OAMENI”. În anul 1991, şi acest monument uriaş a dispărut într-o noapte. Este regretabil că se întâmplă aşa ceva, când ar trebui să ascultăm gla­sul dulce al acestui pământ, obârşie a noastră dintotdeauna. Urmele şi semnul istoriei nu se vor stinge însă; ele ard sub tâmpla unui gând, a mai multor gânduri bune şi adevărate.

Rămânem pentru puţină vreme în apropierea şoselei ce se pierde în di­recţia Caransebeş. Se circulă în toate sensurile, cu toate tipurile de maşini, carosate, autocisterne, toate accelerează, alunecând vijelios, lăsând în urmă mi­ros de ulei ars şi motorină. Vremea aleargă, se rostogoleşte, urcă dinspre di­mineaţă înspre pieptul zilei, apoi trece molcom, fără zgomot, spre nepieritoare­le amurguri. Aici, fiecare petic de pământ, orice piatră spun adevărul despre noi, ca neam şi ţară.

Ne continuăm drumul nostru prin Ţara Haţegului spre Sarmizegetusa. Ţara Haţegului, sau Terra Harsoc, străveche vatră strămoşească, ţara pe care marele cărturar Ovid Densuşianu, el însuşi haţegan, o caracteriza ca fiind una din ce­le mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc. E adevărat, parcă nicăieri ca aici, în acest Ardeal în miniatură, nu se adună în sine tot ce are Ardealul mai bun şi mai frumos, cum spune un alt cărturar, iar oamenii locului îi spuneau Grădişte. În hotarul localităţii sunt situate vestigiile fostei capitale a Daciei Romane, întemeiată din porunca Împăratului Traian între anii 108-109. Colonia Ulpia Traiana avea la început un caracter militar, fiind situată în preajma locului numit TAPAE, teatru de desfăşurare a crâncenelor lupte dintre daci şi romani. După cucerirea Daciei de către romani, a devenit un important centru politic, religios şi cultural al Provinciei Romane Dacia, adâugându-i-se şi epitetul de „Metropolis” (sec. III). Toate aceste locuri sunt ale nemuririi. O viaţă prosperă s-a dezvoltat aici, timp de mai bine de un veac şi jumătate, până la 271 d.Hr., când oraşul, părăsit fiind de oficialitatea romană, cade, încetul cu încetul, în ruină. Satul de astăzi Sarmizegetusa a fost şi rămâne în istorie, prezent şi viitor. Este un gând născut din respiraţia ţărănimii dacice, vis de-a pururi viu, gând al neamului. Sunt locuri spre care ne aplecăm inima şi privirea. Gând de ţară, gând născut pentru pământul transilvan şi pentru întreg pământul românesc. Imaginile lumii trec peste aceste locuri, cu distanţe mici între ele. Timpul prezent salută istoria.

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU