Spre deosebire de epoca modernă şi contemporană, în care filosofia era restrânsă cu prioritate în sfera academică universitară, în antichitate ea avea un caracter popular, deschis spre sufletul oricărui om, pentru a-l orienta spre descoperirea și cultivarea valorilor eterne de adevăr, bine și frumos, menite să dea sens afirmativ vieții personale și comunitare.
În același timp, era unanim recunoscut faptul că ceea ce este medicina pentru trup, este filosofia pentru suflet. Iar sufletul fiind creat după armonia proporției numărului, are corespondentul în muzică. Și cum orice acțiune înțeleaptă pornește de la gând, filosofia era numită Muzica gândirii, arta muzelor, creatoare de cultură și civilizație, devenind astfel obiectul principal al educației ca terapie a sufletului, încât omul cultivat era numit Musikos aner.
Această abordare a muzicii ne oferă posibilitatea să înțelegem mai bine sensul acesteia ca artă menită să cultive frumusețile spirituale ale sufletului omenesc, aflat prin natura sa într-o continuă devenire axiologică.
S-a spus apoi că, adresându-se sufletului omenesc în integralitatea lui, muzica simfonică vizează cu precădere intelectul ca și coordonator al vieții sufletești, muzica populară stimulează cu precădere sentimentul, inima, care sensibilizează viața afectivă, iar zgomotoasele manele, la modă, se adresează instinctului biologic. În schimb, muzica bisericească, adresându-se deopotrivă intelectului, sentimentului și voinței, aduce sufletului omenesc acel har menit să-l scoată pe om de sub povara grijilor pământene, a poftelor oarbe și înșelătoare și a singurătății apăsătoare, înălțându-l spre lumina vieții spirituale plină de liniște, de pace și de însănătoșire morală.
În acest cadru se evidențiază aspectul terapeutic al muzicii, în sensul că muzica simfonică, prin acel katharsis, aduce vieții sufletești luciditatea și relaxarea în confruntare cu manifestările endothime, izvorâte din zonele tenebroase ale naturii umane; muzica populară pătrunde în adâncul de taină al sufletului, punând în valoare, printr-o gamă variată de exprimare, simțămintele adânc umane, precum iubirea, bucuria, veselia, dorul, dar și tristețea și revolta; muzica militară și cea patriotică, prin harmonia și eurithmia specifică, pun în acțiune curajul, iubirea față de patrie și spiritul de dăruire și de jertfă pentru un ideal măreț și veșnic; muzica funebră, prin timbrul ei melancolic și solemn, induce nostalgia și tristețea despărțirii, dar și nădejdea comuniunii veșnice cu Dumnezeu.
În acest context ideatic, remarcăm recenta apariție a volumului Monografia muzicală a Caransebeșului, Ed. Gutenberg Universe, 2019, 667 pagini, purtând semnătura distinsului prof. univ. dr. Dumitru Jompan.
După cum arată autorul, „Cartea de față rezolvă nevoia unei informări succinte și rapide asupra vieții muzicale a Caransebeșului de-a lungul vremii. Cititorul are în față o listă monografică a evenimentelor muzicale de la începuturi până în anul 2016, într-o expunere secvențială. Această succesiune de fapte, evenimente, acțiuni, întâmplări din lumea sunetelor plăcute, constituie baza unei istorii a muzicii acestui oraș” (…) „Monografia acoperă aproape toate palierele muzicii, ca fenomen artistic: creație și interpretare, național și universal, vocal, instrumental și vocal-instrumental, sacru și profan, popular și cult” (…) „Toți creatorii și interpreții, toate evenimentele artistice au avut menirea să educe «publicul cel de obște» din punct de vedere etic și estetic, iubirea binelui, frumosului și adevărului” (…) „Monografia, o istorie locală a muzicii, un compendiu al acesteia, un «calendar» la îndemâna oricui, conduce spre concluzia că muzica, în orașul de la răscrucea drumurilor, a avut un rol coagulant, de socializare a oamenilor de etnii, concepții religioase, stare materială, sex și vârste diferite”.
În același context ideatic se înscrie și recentul volum intitulat sugestiv: Coruri fără frontiere Ed. Gutenberg Universe, 2019, 402 pagini, purtând semnătura aceluiași distins profesor și dirijor Dumitru Jompan.
După cum spune titlul cărții, „Fără frontiere”, înseamnă activitatea mai multor grupuri corale desfășurată dincolo de fruntariile țării noastre, în zece țări – Austria, Banatul Sârbesc, Croația, Italia, Polonia, Lituania, Republica Moldova, Turcia, Ungaria.
Sub bagheta dirijorală a profesorului Dumitru Jompan au concertat, cu prilejul diverselor festivități din străinătate, corul de copii „Canon” din Marga și corul de adulți „Mărgana”, întemeiat de profesorul Dumitru Jompan cu mai bine de șase decenii în urmă; la fel și alte grupări corale, precum Corul „Timotei Popovici”, al Seminarului Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș, Corul Casei de Cultură din Caransebeș, Corul Preoților din Eparhia Caransebeșului, precum și corurile din Voislova și Glimboca.
Evenimentele corale redate într-un stil viu și antrenant, cu un bogat material foto, reușesc, prin sinceritatea expunerii, să capteze atenția cititorului, scoțându-l de sub obsesia și povara grijilor cotidiene, spre a respira parfumul înmiresmat al frumuseții cântecului.
În tot acest periplu „Fără frontiere”, printre distinsele personalități care au însoțit grupurile corale se evidențiază, alături de dirijor, agreabila prezență a conducătorului acestora, stimata doamnă Aurelia Jompan – „Mama Lia”, cu inteligența ei vie, întreprinzătoare și plină de farmec creator.
Pe de altă parte, volumul demonstrează că acest periplu „Fără frontiere” a reușit să transmită străinătății vigoarea tradițiilor românești, imortalizate în cântec, în port și voie-bună, motiv pentru care se constituie ca un excepțional document istoric.
În concluzie, putem spune că prin aceste două volume, alături de cele anterioare, ca și prin întreaga sa activitate, profesorul, muzicologul, compozitorul, dirijorul, cercetătorul și animatorul culturii bănățene și universale, octogenarul și „veșnicul tânăr și ferice” Dumitru Jompan, înzestrat cu har de la Dumnezeu, şi-a înmulţit talantul cu prisosinţă, demonstrând că muzica este într-adevăr o terapie a sufletului omenesc.
O vorbă înţeleaptă spune că în desfăşurarea firească, normală şi eficientă a vieţii personale şi comunitare, „Urâtul se ascunde, iar frumosul se arată”. Numai că într-o lume în care asistăm la răsturnarea tablei de valori prin relativizarea lor în favorul kitsch-ului, activitatea şi opera prof. univ. dr. Dumitru Jompan reprezintă o pledoarie şi o speranţă vie, pe măsură să dovedească importanţa muzicii ca terapie a sufletului omenesc, menit, prin natura sa, să-şi găsească şi să-şi afirme identitatea devenirii sale axiologice, „Arătând frumosul şi ascunzând urâtul”…
Preot prof. univ. dr. Sorin COSMA