Luni, 7 octombrie, Cercul Militar din Caransebeş a găzduit lansarea a două volume de epigrame – „Catrene fără recurs” şi „Fără drept de apel”, ale scriitorului caransebeşean Mihail Rădulescu. Într-o perioadă în care cultura are parcă ecouri tot mai slabe în rândul oamenilor, sala de festivităţi a Cercului Militar a fost plină, la eveniment participând artişti, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai mediului de afaceri, cadre din Armată şi mulţi prieteni ai autorului, care a ţinut să-şi facă, astfel, un frumos cadou de ziua lui.
Despre carte şi autor a vorbit prozatorul şi jurnalistul Adrian Crânganu, care a spus că Mihail Rădulescu scrie aşa cum de fapt este el însuşi – nonconformist şi rebel, şi dacă cineva se supără după ce va citi cele două volume, cu atât mai bine, fiindcă asta înseamnă că autorul şi-a atins ţinta. „Citind aceste cărţi, eu trăiesc cu impresia că fostul judecător Mihail Rădulescu încă judecă, fiindcă, în epigramele sale, nici societatea românească nu e iertată, nici individul. El scrie despre metehnele poporului român şi scrie despre defectele fiecăruia în parte. Cred că toţi ne regăsim în una din cele două cărţi, măcar într-un vers, dacă nu într-o epigramă întreagă. El, aşa cum am mai spus, continuă să judece, numai că, în loc să dea în masă cu ciocănelul de lemn, acum dă cu pana şi cu pumnul. Cele două cărţi sunt greu de povestit, e greu să vorbeşti despre ele, fiindcă ele trebuie citite. Iar într-un final, veţi trage concluzia că autorul a spus, uneori patetic, alteori exasperat ori cu furie, ce gândim de fapt fiecare dintre noi atunci când privim în jur, cu diferenţa că noi, ceilalţi, preferăm să tăcem”, a spus Adrian Crânganu.
Un bun prieten al autorului, scriitorul timişorean Ilie Chelaru, s-a referit la faptul că, prin aceste două cărţi, Mihail Rădulescu revine la o pasiune mai veche – umorul îmbinat cu sarcasmul, cu care, pe vremuri, a delectat cititorii în rubrica „Din caietul grefierului”, a defunctului ziar „Scânteia”. „Mihail Rădulescu este o pasăre rară. Provine dintr-o zonă a societăţii situată undeva deasupra noastră şi are multă experienţă, o parte din aceasta, din câte am înţeles, postând-o în rubrica «Din caietul grefierului», şi, iată, peste timp, s-a creat un arc prin care s-a ajuns la aceste două cărţi. Grafica excelentă a lui Cristian Vecerdea-CRIV completează foarte bine volumele. În cele două cărţi ne regăsim pe noi, exact aşa cum suntem: blonzi, bruneţi, înalţi, scunzi, bogaţi, săraci, ele fiind, în fond, o oglindă a societăţii, iar noi, cei care avem condeiul în mână, sau degetul pe tasta calculatorului, suntem martorii acestui timp, timp care are ca mărturie ceea ce producem noi. Unii consideră epigrama un gen minor, dar nu e adevărat. Depinde cum faci, nu ce faci. Iar Mihail Rădulescu face bine totul. Eu îl cunosc foarte bine pe scriitorul Mihail Rădulescu, pe oamenii ca el, care sunt prea modeşti. Opera sa, pentru că are deja un vraf de cărţi scrise, nu este la îndemâna oricui, fiindcă, pentru a scrie şi poezie, şi proză, şi iată, acum, epigramă, şi a face şi documentar, îţi trebuie ceva special. Eu îl consider unul dintre scriitorii reprezentativi, în clipa de faţă, ai Banatului. E adevărat că, atât timp cât e în viaţă, lumea nu prea e convinsă de adevărata valoare a unui artist. Dar o să murim, şi le-arătăm noi lor!”, a încheiat Ilie Chelaru.
În continuare, a luat cuvântul city-managerul municipiului Caransebeş, Nicolae Borcean. „Pe Mihail Rădulescu îl cunosc de peste 30 de ani şi de atunci ştiu că este un răzvrătit incurabil şi nu cred că se va lecui vreodată. Trăim, într-adevăr, într-o societate profund bolnavă şi dacă n-ar fi şi oameni ca Mişu Rădulescu probabil că multe din metehnele acestui neam n-ar fi biciuite cu atâta asiduitate. În cele două cărţi pe care le lansează, satirizează tocmai metehnele acestea ale neamului nostru. E o satiră complexă, de care nu scapă niciun domeniu, niciun funcţionar din ţara asta. Mihai Rădulescu este făcut să scrie până când nu va mai fi”.
În afara „programului”, Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, i-a dedicat autorului sărbătorit o epigramă. „Îmbătrânit în coduri şi în legi/ Pensionat după mulţi ani de muncă/ Constat şi vreau să înţelegi/ Că Mişu mai judecă încă”.
În încheiere, a mai vorbit poetul Iosif Caraiman, iar Ioan Iftode, reprezentantul Editurii „NAGARD” din Lugoj, la care au apărut cărţile, i-a făcut lui Mihail Rădulescu un cadou, o caricatură a autorului, executată de Cristian Vercedea-CRIV. Manifestarea s-a încheiat într-o atmosferă sărbătorească, familia oferindu-i lui Mihail Rădulescu un tort de pe care acesta, împreună cu nepoţelul, a stins cele două lumânări gemene care reprezentau cifra 6.
Ştefan ISAC