Oameni, fapte şi locuri: Câte bordeie, atâtea obiceie

Practicile mistice şi ceremoniale făcute de către oameni sunt jalonate de momente importante din viaţa lor şi de obiceiurile religioase şi laice legate sau nelegate de date calendaristice. Avându-şi originile în timpuri străvechi, acestea s-au transmis din generaţie în generaţie, primind, cu timpul, caracter de legi nescrise, cunoscute azi sub numele de tradiţii.

Ultima creaţie divină, omul, şi-ntronarea acestuia peste întreaga creaţie, mă îndreptăţesc să încep cu creionarea unor aspecte legate de evoluţia sa de la leagăn la mormânt, întâlnite la Rusca-Teregova.

Buna vestire poartă pecetea divinităţii şi în cadrul comunităţii umane, fiecare nouă viaţă asigurându-i continuitatea. Identificarea sexului, interdicţiile prenatale şi postnatale, îmbunarea ursitorilor, prinderea naşului, activităţile din timpul botezului, masa şi dăruirea sunt activităţi specifice botezului.

Căsătoria, al doilea eveniment ca importanţă al ciclului familial, începe cu cunoaşterea viitorului cuplu, continuându-se cu peţitul, stabilirea zestrei şi a nunţii. Capara, sau logodna, este un ceremonial cu caracter de preambul al nunţii, putând fi şi o formă simplificată de substituire a acesteia. Complexitatea acestui ceremonial impune detalierea lui în legătură cu personajele principale ale evenimentului, tinerii, nașii, socrii, stegarul şi alte funcții identificându-se prin costumație și alte dotări. Tocmirea lăutarilor, chematul la nuntă și pregătirea bucatelor sunt activități premergătoare acestui eveniment. Desfășurarea propriu-zisă a cermonialului începe cu mersul după naș, mire, și plecarea alaiului la casa miresei, întâmpinat de canta cu răchie la casele apropiaților. Bătălia dintre oști se încheie prin dialogul de la poartă, continuându-se cu tematica vânătorului și a vânatului și verificarea permisului de portarmă. Falsele mirese și identificarea celei adevărate, deplasarea alaiului întregit la biserică sunt alte faze ale acestui eveniment. Jocurile, inclusiv al miresei, și eventual cu pomană, mersul la apă, darurile făcute de mireasă, masa și felicitările, ducerea dârzelor, primirea miresei de către soacră, pregătirea așternutului nupțial și ducerea nașului încheie acest ceremonial. Încuscrirea este un obicei care are loc la două zile după nuntă, când rudele apropiate își revin după eveniment, fiind obligatorie folosirea cuvântului cuscru la denumirea fiecărui obiect, orice greșeală fiind sancționată cu tărie. Punerea de monede în mărul atârnat și scoaterea lor din el, în prealabil învârtit, dă culoare evenimentului. Gurile rele vorbesc despre un cuscru ce greșise de mai multe ori, care, în drum spre casă, se întâlnește cu un câine căruia îi spune „Bună sara, cuscre!”.

„Din pământ ești și-n pământ vei merge” este citatul de bază al ritualului de înmormântare, care dă o sentință asupra ultimului eveniment din viața omului. Lumânările de suflet, înzestrarea decedatului cu cele necesare pentru lumea de apoi, zorile, jocurile de priveghi, ducerea de apă, izvorul, datinile de la plecarea din casă, rolul celor cu lămpașul, oala și funia, pomana de la cimitir și cea de acasă, încheie acest ceremonial. Parastasele, pomenile de la anumite sorocuri, precedate de reluarea traseelor de la înmormântare, însoțite de cântece de petrecut, bocetele, tămâierile, activitățile pentru ferirea de muroni fac parte tot din acest ceremonial, unele duse la îndeplinire de genereții întregi de urmași.