Deviza din titlu era înscrisă pe cordela (panglica) prinsă pe lancea Steagului Batalionului II al Regimentului de Graniță Româno-Bănăţean Nr. 13 din Caransebeş, care, împreună cu Batalionul I din acelaşi regiment, având deviza „A lui Romul vitejie între voi Români să fie”, participă în anii 1854-1855 ca trupe de ocupaţie în Galaţi, în timpul Războiului Crimeii.
În anul 1853, Turcia, sprijinită de Anglia şi Franţa, declară război Rusiei. Imperiul austro-ungar se implică şi el în acest conflict armat, trecând graniţele Moldovei și Ţării Româneşti, asigurând Turcia că se va retrage în graniţele imperiului după terminarea conflictului, și pe Rusia că prin această participare îi dă posibilitatea să acţioneze cu toate forţele pentru respingerea atacanţilor. Iată că nu degeaba acvila imperială era bicefală…
În continuare mă voi limita la acţiunea Regimentului 13 şi a altor subunităţi cu ocazia acestui război.
Alertarea regimentului este făcută încă de la începutul anului 1854, iar în vara aceluiaşi an se face mobilizarea lui, plecând prin Ardeal spre Moldova și ajungând în Galaţi, unde va ramâne până în vara anului 1855.
În lucrarea sa „Grănicerii bănăţeni şi Comunitatea de avere”, apărută în anul 1941, din care am reţinut cele relatate pe scurt până acum, Antoniu Marchescu afirma: „Din Galaţi, Batalionul II a fost trimis la Brăila, unde a stat numai vreo săptămână, înapoindu-se la Galaţi”. Primind ordin de la Cartierul General din Bucureşti, se repatriază pe Dunăre, până la Orşova. Batalionul I se repatriază prin Ţara Românească, rămânând la Bucureşti numai Grupul de Serezani (un fel de jandarmi) trimişi direct în Capitală, care se va repatria la începutul anului 1856.
Conform dispoziţiilor austro-ungare, la părăsirea hotarelor imperiului, fiecare batalion avea în componenţă 6 companii de câte 200 de ostaşi, fiecare companie având, la rândul ei, câte 6 subunităţi (plutoane) de câte 33 de ostaşi, efectiv pe care îl găsim înscris pe un frumos steag bisericesc mare, cu trei prăjini, care se mai află la Biserica ortodoxă din Rusca. În partea din faţă a steagului este pictată Învierea Domnului, cu îngerul şi mironosiţele în jurul mormântului, pictura fiind înconjurată de cei patru evanghelişti, iar sub aceştia sunt Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Nicolae, având între ei înscris, cu alfabet chirilic, următorul text: „Această sfântă jertfă s-au jertfit prin aceşti următori spre a lor pomenire şi podoabă Sfintei Biserici a satului Rusca pe vremea Înaltului Impărat Franz Joseph, fiind în oraşul Galaţi anul Domnului 1855, caporalii Ioan Moacă, Theodor Humiţa, fruntaşii Petru Humiţa, Alin Piemoacă, Dimitrie Humiţa, Janos Matica, Dimitrie Matica, Pavel Banda, Marian Humiţa, Kuzma Caraiman, Ioan Caraiman, Petru Stepanescu, Lazăr Lupei, Petru Pasan, Solomon Gherga, Mihail Matica, Iacob Gherga, Ştefan Gherga, Iancu Gherga, Ioan Gherga, Ioachim Stanciu, George Stepanescu, Ioan Humiţa, Toma Humiţa, Ianos Banda, Petru Matica, Mihail Gherga, Gheorghe Humiţa, Gheorghe Moacă, Mihail Vernicuţa, Petru Banda, Theodor Stepanescu, George Stepanescu”.
Sub acest înscris se află stema Austro-Ungariei. Pe partea din spate a steagului este următorul înscris: „Domnii comandanţi: Colonel Ioan Weymann – comandantul Regimentului 13, Maior Scheravitza – comandantul Batalionului II, Căpitan Ioan Popovici – comandant de companie, Locotenent Bosioc Caraiman – comandant de pluton”, prin ocârmuirea cinstei sale Voin Sârbu, parohia Rusca.
Dedesubt este pictată Adormirea Maicii Domnului, înconjurată de regii David şi Solomon, şi proorocii Isaiia şi Daniel, şi, sub ei, arhanghelii Mihail şi Gavriil de o parte şi de alta a stemei austro-ungare.
Nu se cunoaşte anul şi locul unde a fost confecționat steagul, cert fiind că a fost comandat de participanţii din Rusca înscrişi pe steagul a cărui montare şi sfinţire s-a făcut cu mare fast în prezenţa lor, a luptătorilor, şi a autorităţilor laice şi bisericeşti, steag care i-a însoţit inclusiv pe ultimul drum. În podul casei locuitorului Ioan Gherga, cunoscut cu porecla „Moacă”, se află lada în care a fost adus acest steag şi, nu întâmplător, în imobil a locuit numitul Ioan Moacă, nume purtat de caporalul care deschide lista celor înscrişi pe steag.
Steagul respectiv a fost scos din biserică atât la marile ceremonii religioase, cât şi cu ocazia Zilei eroilor, renunţându-se la aceasta din cauza degradării în timp a materialului din care a fost făcut şi a înscrisurilor de pe el, fiind dat jos de pe prăjini în anul 1984, de către preotul Ianăş Humiţa, care îl trimite în anul 1986 pentru restaurare la Patrimoniile Naţionale din Bucureşti şi, în acelaşi an, este expus în balconul corului, alături de alte două steaguri de patrimoniu, al coriştilor şi unul funebru, unde se găseşte şi astăzi.
După opinia mea, acest frumos şi valoros steag s-a făcut pentru comemorarea evenimentului, a bucuriei întâlnirii cu cei de acelaşi grai şi religie şi, mai ales, întoarcerea la vatra strămoşească a tuturor participanţilor la lupte, ei dobândind prin aceasta NEMURIREA.
Prof. Nicolae MOACĂ
