Găsirea urmelor de ceramică primitivă mă îndreptăţeşte să afirm că teritoriul ruscan a fost populat dintotdeauna, problema fiind identificarea locurilor unde şi-au avut comunităţile aşezările care, de-a lungul timpului, au fost stabilite în funcţie de evenimentele vremurilor. Determinarea locaţiei unei aşezări încă din Comuna primitivă pe locul Castrului roman Caganis sau pe valea râului Hideg denotă întrunirea de condiţii optime pentru satisfacerea nevoilor unei comunităţi şi să o determine să se stabilească pe aceste locuri.
Tradiţia păstrează în timp şi în memoria oamenilor, cu predilecţie a celor din Rusca Teregova, evenimente petrecute în vremuri străvechi, unele sub formă de legende, altele sub formă de artefacte arheologice. Legenda despre Ruscai Martin, nume atestat documentar, a cărui reşedinţă nobiliară se găsea lângă pârâul Ruschiţa, pe vatra actuală a satului, unde există actualmente casa familiei Humiţa, cu porecla Cataramă, la numărul vechi 81, actual 308, fixează în timp şi spaţiu locul aşezării din vechime.
Menţionez că într-unul dintre cataloagele şcolare de la sfârşitul secolului XIX, am găsit numele de Katană purtat de o fostă elevă din Rusca, ce locuia la casa cu numărul 81, nume purtat de urmaşii lui Ruscai Martin, ceea ce atestă preocuparea militară a acestuia. Acest nobil ruscan a stăpânit întreg teritoriul satului de astăzi, care va fi pierdut treptat de urmaşii săi, ultimul vlăstar, cunoscut şi sub porecla de Perneac, găsindu-şi sfârşitul în sărăcie, în localitatea Teregova, la mijlocul secolului XX. Numele de Catană s-a păstrat până în zilele noastre, fiind atribuit unor toponimice – ogaş, lac, padină şi crou.
Hărţile cercetate arată că şi-n alte locuri au fost vremelnic stabilite vetre care au purtat şi alte denumiri în afara celor de astăzi. O aşezare cu numele de Hideg este indicată la locul cunoscut ca Zăvoiul Morii, aproape de confluenţa râului Hideg cu pârâul Hidegel, în Poiana Ruschii. Tot pe acest teritoriu, memoria locuitorilor aminteşte şi de o altă vatră, lângă Ogaşul Cozia, pe locul unde-şi au fâneaţurile Neamul mochesc. Existenţa acestor două vetre este întărită şi de vatra unui cimitir străvechi din zonă, în care s-au găsit mai multe pietre funerare, una din ele fiind adusă în avlia bisericii ortodoxe. Stabilirea definitivă a vetrei pe locul actual a fost făcută la începutul secolului XIX, după ce, în prealabil, fusese stabilită, la sfârşitul secolului XVIII, printr-un Ordin imperial din anul 1790, lângă castrul roman amintit, numit Cetate de către cel mai mare istoric al Banatului medieval şi modern, Pesty Frigyes, care arată că ordinul de mutare a fost dat pentru protejarea locuitorilor de acţiunile tâlharilor. Înmulţirea jafurilor şi a tâlharilor a fost consecinţa ultimului război otomano-habsburgic, dintre anii 1788-1791, când sate şi biserici sunt incendiate, printre care şi Rusca.
Nicolae MOACĂ
