Școala Gimnazială „Trandafir Cocârlă” din Turnu Ruieni a găzduit miercuri, 20 aprilie, o amplă manifestare culturală, derulată sub genericul „Omul sfinţeşte locul”. Acţiunea a fost dedicată comemorării celor două personalităţi pe care le-a dat această localitate – Generalul Ioan Drăgălina şi Trandafir Cocârlă, cel care a fost în două rânduri ministru al Energiei, prim-secretar al judeţului Caraş-Severin şi ambasador al României la Viena. Despre vieţile acestora au vorbit istoricul caransebeşean Liviu Groza, Maria Vânătoru, directorul şcolii, Ioan Seracin, fostul director al instituţiei de învăţământ, şi primarul Petru Harambaşa. Vom reveni în ediţia viitoare a ziarului nostru.
(S. Berger)