Oamenii de la sat au legile lor nescrise. Au o viaţa simplă, dar energică. Ziua începe la sat foarte devreme. Nici nu se aude primul cântec al cocoşului, ora 5, adeseori chiar 4 pe timp de vară, că omul de la ţară îşi ia de la capăt treburile gospodăriei sale. Femeile aţâţă focul şi fac mâncarea, se îngrijesc de animale, bărbaţii, dacă e o zi de coasă, nu mai pierd timpul prin ogradă, se duc la holdă şi încep să taie brazdă după brazdă, ca până la prima rază de soare, femeile ce au terminat treburile în ogradă, ajunse şi ele în holdă, să spargă fânul ca să se usuce mângâiat de căldura soarelui. Dacă nu e o zi de coasă, ci o zi de sapă, de adunat holda, cartofi, porumb, păsulă, curcubete, tulei, mere ori prune, femeile se trezesc înaintea bărbaţilor, pregătesc mâncarea şi merg împreună la lucru. Când bărbaţii seamănă holdele, femeile se îngrijesc de grădina din spatele casei. Ziua de lucru se termină seara, odată cu venirea vitelor de la păscut, mulsul vacilor şi terminarea tuturor treburilor din gospodărie, în jurul orei 22, pe timpul verii, iar pe timp de iarnă, în jurul orei 18. Cei care au oi petrec cu săptămânile pe munte sau la sălaşul ce are locaţia în holdă şi este amenajat ca o casă de vară, ca să poată termina şi muncile agricole.

Ţăranul se ghidează nu doar după tradiţionalul calendar şi ceasul apărut din necesitatea vieţii la oraş, ci şi după semnele vremii. Ştie după soare când este amiază sau, dacă primăvara se simte mai în vreme, încep munca câmpului mai repede, nu după lunile din calendar.

Viaţa la ţară avea şi frumuseţile ei.

Oamenii de la ţară sunt plini de viaţă, au simţul umorului, sunt sociabili, se ajută unii pe alţii. La holdă au vecini ca şi în sat, socializează, mai glumesc, se ajută când este cazul.

Tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie de oamenii din mediul rural. Şi au foarte multe tradiţii şi obiceiuri, legate de marile sărbători religioase, de momentele de trecere din viaţa omului (botez, nuntă, înmormântare), cele specifice zonei, ruga cu ocazia hramului bisericii din sat.

Portul celor vârstnici este cel tradiţional, cu izmene şi cămaşă la bărbaţi, poale, cătrânţă şi ciupag la femei.

Şi în privinţa mâncării, oamenii de la sat respectă tradiţiile şi obiceiurile zonei – miercurea şi vinerea nu fac mâncare de dulce, iar duminica supa, sarmalele, friptura şi prăjitura sunt nelipsite în casele celor gospodari. Până şi sărbătorile religioase aveau specificul lor culinar.

Oamenii de la sat sunt foarte credincioşi, biserica ocupând un loc central în viaţa lor, însă, pe cât sunt de religioşi, pe atâta și de superstiţioşi sunt.

Satul are farmecul lui. E atât de diferită viaţa din această lume simplă, plină însă de responsabilităţi, de viaţa de la oraş. Cu toate că oamenii de la sat muncesc mult, ştiu să se bucure şi de frumuseţile vieţii şi să petreacă alături de cei dragi în armonie, departe de stresul atât de specific vieţii la oraş.

Oamenii din mediul rural sunt oameni simpli şi muncitori, înzestraţi cu înţelepciune, chiar dacă unii nu au avut posibilitatea să studieze. Ei au o înţelepciune nativă. Pe bătrânii satului, dacă-i asculţi, constaţi că sunt adevărate enciclopedii ale înţelepciunii populare. Sunt de o modestie rar întâlnită. Ei îi respectă pe toţi cei din jur.

Oamenii din mediul rural muncesc mult, la serviciu, acasă în gospodării mari, la holdă, au grijă şi de animale. În toată munca lor găsesc un echilibru. Ei preţuiesc frumuseţea vieţii, iar dragostea pentru familia lor ocupă primul loc, ştiu să trăiască viaţa din plin, simt bucuriile, uită repede necazurile, sunt atâta de energici, încât alături de ei ţi se pare viaţa doar raze de soare.

Ion TURNEA