Obiceiurile şi tradiţiile de iarnă în Banatul Montan încep odată cu intrarea în Postul Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului, 15 noiembrie, şi se finalizează în săptămâna Sfântului Teodor, prima din Posul Paştelui.

Punctele-cheie ale obiceiurilor de iarnă sunt Începutul Postului Naşterii Domnului, când gospodinele de la ţară spălau odinioară vasele cu nisip ca să nu mai rămână nicio urmă de grăsime şi să se poată pregăti, nu doar spiritual, ci şi prin postul alimentar, de marea sărbătoare a Naşterii Domnului; Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătoare numită popular în Banat şi Vegenia, din 21 noiembrie; Ajunul Sărbătorii Sfântului Ierah Nicolae, în 5 decembrie; Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, din 6 decembrie; Ignatul, când are loc sacrificarea porcului în gospodăriile oamenilor; Ajunul Crăciunului, 24 decembrie; Naşterea Domnului, Crăciunul, 25 decembrie; ajunul Anului Nou, 31 decembrie; Anul Nou, Sfântul Vasile cel Mare, Tăierea împrejur după Trup a Domnului, în 1 ianuarie; Boboteaza (Botezul Domnului), din 6 ianuarie; Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul în 7 ianuarie şi Sâmbăta Sfântului Teodor din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti.

Prima mare sărbătoare din Postul Naşterii Domnului este Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din 21 noiembrie, numită, conform tradiţiilor şi obiceiurilor, Vegenia. La Vegenie, seara, fetele îşi află ursitul în funcţie de obiectul ascuns sub un blid (castron). Cum se lasă seara, ele se adună ca la şezătoare, în casa unei bătrâne ce a pregătit obiectele, pentru ca ele să-şi afle sortitul. Fiecare obiect pregătit este acoperit cu un blid. Fata care alege blidul sub care este ascunsă oglinda înseamnă că va avea parte de un soţ frumos, cea care va alege blidul sub care e ascuns un piaptăn va avea „norocul” de a avea un soţ dinţos, banii anunţă un soţ bogat, cartea – un intelectual etc.

Ajunul Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, din 5 decembrie, aduce bucurie copiilor ce aşteaptă darurile Sfântului Nicolae. Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este cunoscut ca salvatorul celor săraci, aflaţi în nevoi. Prin darul lui material, dar care a valorat foarte mult spiritual, a salvat viaţa a două tinere, pe care tatăl lor a hotărât să le vândă datorită lipsurilor materiale.

Ajunul Crăciunului este foarte bogat în obiceiuri şi tradiţii. În 23 decembrie, seara, piţărăii (copiii) ce au adunat din timp lemne, vreascuri, tulei (coceni), aprind focul. Acesta va fi menţinut de piţărăi din seara zilei de 23 decembrie până în zorii Ajunului Naşterii Domnului, în 24 decembrie. Focul din noaptea Ajunului reprezintă în tradiţia populară focul în jurul căruia au stat ciobanii să se încălzească atunci când au fost vestiţi de către îngeri că s-a născut Mesia.

În Ajunul Crăciunului, dimineaţa, copiii ce au vegheat toată noaptea în jurul focului pornesc din poartă în poartă ca să primească piţărăi (pâini micuţe). În timp ce aleargă de la o poartă (uşă) la alta, utilizează strigături specifice evenimentului: „Dă-mi şi mie un piţărău,/ Cât de rău,/ Să mă duc cu Dumnezeu“. Primului piţărău i se dă de către gazdă şi câte o bucată de cârnaţ, cârnaţul simbolizând bogăţia casei – „Ne daţi ori nu ne daţi, pâine cu cârnaţi“, dar şi boabe de porumb etc., simboluri ale bogăţiei unei gospodării.

Seara, în Ajunul Crăciunului, se merge cu colindul. „Colinde, colinde,/ E vremea colindelor“ (Mihai Eminescu). Colindele sunt cântece populare ce mărturisesc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. „Când vine iarna geroasă/ […] / La români în orice casă/ Se aud iarăşi colinde“ (Obiceiuri de Crăciun, Cornelia Turlea-Chifu). Tradiţionala colindă „O, ce veste minunată“ transmite prin versurile ei bucuria Naşterii lui Iisus Hristos şi prezintă secvenţe ale Naşterii Mântuitorului – „Că la Bethleem Maria, săvârşind călătoria,/ În sărac sălaş, lângă-acel oraş,/ Naşte pe Mesia“. Nu doar colinda „O, ce veste minunată“, ci toate colindele transmit bucurie, linişte, pace: „Astăzi s-a născut Hristos,/ Mesia, chip luminos,/ Lăudaţi şi cântaţi/ Şi vă bucuraţi“. Atât cele de pe pământ, cât şi cerul se bucură şi slăvesc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos – „Cerul şi pământul (bis), în cântec răsună,/ Îngeri şi oameni (bis) cântă împreună“. Colinda „Trei crai“ prezintă secvenţa biblică a venirii magilor. Cei „Trei crai de la Răsărit“, călăuziţi de o stea, au mers să-l caute pe Iisus ca să se închine Lui şi să-I ofere daruri. „Trei păstori“ este colinda ce înfăţişează atât păstorii ce au fost anunţaţi de îngeri că s-a născut Mesia, cât şi pe cei trei magi. Fiecare colindă are o lumină aparte, bucurie şi linişte – „Praznic luminos, strălucind frumos…“. Colindele sunt şi un îndemn la bunătate, milostenie, dar sufletesc: „Scoală gazdă din pătuţ, florile dalbe/ Şi ne dă un colăcuţ“. Ele şoptesc fiecăruia să fie mai curat sufleteşte – „florile dalbe“ –, spre a se bucura de lumina Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. „O, brad frumos“ este colinda ce înfăţişează un alt obicei, al împodobirii bradului de Crăciun. Bradul îndeamnă la statornicie, la credinţă: „Tu eşti copacul credincios,/ Ce frunza nu şi-o pierde“. În Ajunul Naşterii Domnului, bucuria colindelor este completată de darurile ce le primesc copiii de la Moş Crăciun.

Pluguşorul este un obicei ce se desfăşoară în ajun de An Nou. Versurile lui sunt urări pentru un an bun şi bogat. Acest obicei cu urări de an roditor este continuat în dimineaţa Anului Nou de Sorcova. Un alt obicei ce se desfăşoară în ajunul Anului Nou constă în aşezarea sub pernă, de către fete, a unui fir de busuioc sfinţit, pentru a-şi visa ursitul.

De Bobotează se sfinţeşte, de către preot, apa. În săptămâna dintre Anul Nou şi Bobotează, preotul sfinţeşte cu apă şi casele oamenilor. Fiecare om aşteaptă preotul cu o lumânare aprinsă în mână, dovadă că fără lumină şi apă nimeni nu se poate purifica, nimeni nu descoperă calea adevărată.

Obiceiurile de iarnă ajung la final în săptămâna Sfântului Teodor, prima din Posul Paştelui. Această săptămână este marcată şi de prezenţa cailor Sfântului Teodor, începând cu marţi-seara, timp de şapte zile. Femeile care muncesc în sâmbăta Sfântului Teodor oferă prilej cailor să le atace. Fetele, în apa utilizată pentru a se spăla pe cap, în sâmbăta Sfântului Teodor, pun iederă, grăind „Sân’ Teoadere, Sân’ Teoadere,/ Dă cosiţa fetelor/ Ca şi coada iepelor“. Tot în această săptămână, de Sfinţii 40 de mucenici, în curtea casei se face un foc din resturi găsite prin gospodărie, peste care trec toţi cei din casă, ca să fie feriţi de lucruri rele, spunând „Patruzeci de mucenici/ Dau cu boţile în pământ,/ Să intre iarna în pământ/ Şi să iasă vara afară“. Cu acel foc, gospodina afumă şi prin gospodărie, pentru ca şi aceasta să fie ferită de tot lucrul rău.

Fără obiceiuri şi tradiţii populare, fiecare dintre noi ar fi mai sărac şi nu ar cunoaşte valorile spirituale ale neamului său.

Ana-Cristina POPESCU