În 29 august 2017, în grădina Jompanilor, din Marga, un necunoscut, foarte cunoscut, dr. Romulus Pârvu, mi-a oferit o carte – „Întoarcerea în timp”. Era înaintea lansării de public şi intenţionam să scriu un „semnal editorial”, însă, datorită unor evenimente personale, nu mi-am onorat intenţia.
Pe dr. Pârvu şi familia Domniei Sale îi cunoşteam ca oameni integri şi intelectuali respectabili din oraşul în care eu am profesat un sfert de veac; altfel, oameni cu care te saluţi şi… cam atât! Şi tocmai pentru că nu cunoşteam preocupările de estetică literară ale domnului Pârvu, am fost surprins.
Dar iată că, în 2018, dr. Pârvu editează un nou volum de proză: „Trei sau cinci vieţi?”.
Aşa că mi-am zis cu fermitate: „- Ei, Bădie, n-o să-mi mai scapi: te voi lua în cleştele criticii!”.
Şi, uite aşa, de la una la alta, vrând-nevrând, autorul nimereşte în ţepuşul peniţei critice, deoarece o carte publicată nu mai este exclusivamente a scriitorului, ci este cu desăvârşire a cititorului!
Având încă în minte bogatul excurs epic al… „Întoarcerii în timp”, din primul volum, m-am repezit asupra noii lucrări.
Din punct de vedere tematic şi al desfăşurării epice, lucrările au o unitate subtextuală, iar aceasta este chiar PERCEPŢIA TIMPULUI şi FENOMENOLOGIA TEMPORALITĂŢII, ca trecere evenimenţială pe o unitate esenţială, care este chiar timpul subiectiv al trăirii, inserat în timpul universal al firii.
Dacă în volumul „Întoarcerea în timp” semnalăm o excepţională şi bogată experienţă de viaţă a unui înalt specialist format sub exigenţele şcolare şi morale ale unei străvechi familii cu înrudiri transilvănene, în acest volum, aceeaşi excepţională experienţă de viaţă ia culorile epice ale unei simbolizări în metempsihoză, fiecare etapă a vieţii intelectuale şi spirituale a autorului aducând subtextual conotaţia unei experienţe transcendentale, ca empirie determinată a altei vieţi şi caracteristică altei epoci istorice.
Procedeul epic este bine ales, în primul volum avem experienţa istorică a unui neam din ţinutul transilvănean, al unei nobilimi cu tradiţii ferme şi clare, în care se încarcă de spriritualitate copilul ce salvează un căţel cu botul pestriţ, dăruire cu care, peste ani, temeinicul student va experimenta profesional, iar doctorul veterinar de mai târziu va salva calul de suflet al unui ţigan…
O lume şi o epocă se cerne prin experienţele de viaţă, conservate statornic în memoria copilului, premisă a angajării studioase a tânărului student, a tânărului specialist caransebeşean, solicitat şi adesea hărţuit de „tovarăşi” din „comitete”, prin experienţele tânărului soţ îndatorat faţă de înţelegerea pe care i-o acordă elevata, tânăra şi iubitoarea-i soţie, resursă de suflet cu care trece peste timp şi peste greutăţi, prilej, totodată, pentru tânărul meditativ de a consemna mental, şi apoi în scris, istoria familiei nobiliare a soţiei, profund înscrisă în istoria Transilvaniei.
Deşi ei trăiesc în Caransebeş, vatra casei lor este istoria Caransebeşului, circumscrisă în istoria modernă şi medievală a Transilvaniei şi a naţiunii române.
Sub aspectul analizei textuale, semnalăm un subiect de roman, de largă respiraţie, în care istoria personală se cufundă în istoria neamului.
Sub aspectul realizării epice, suntem însă constrânşi a consemna prejudiciul sever al instabilităţii intenţiei auctoriale, care face ca un roman de mare unicitate să poată fi considerat doar o excelentă cronică de familie; o „cronică istorică documentară” sau chiar o „agendă jurnalistică evenimenţială”, fără suduri ferme în trama epică şi în economia romanescă.
Însă, dacă autorul ar accepta opinia noastră critică, reunind cele două volume sub o intenţie auctorială romanescă, la nivelul disponibilităţilor lingvistice şi tematice relevate, s-ar ivi cu adevărat un mare roman al literaturii române!
Conf. univ. Ion MURARIU – KALEVE
