Olguţa Berbec vine la „Toamna la Gugulani”



În organizarea Primăriei Caransebeş şi a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, în perioada 30 septembrie-3 octombrie, în Piaţa Centrală Agroalimentară a municipiului se va desfăşura tradiţionalul Festival „Toamna la Gugulani”, manifestare ajunsă la cea de a XI-a ediţie, prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor acestui anotimp.
Festivalul se va deschide la ora 14, cu premierea producătorilor, moment urmat de un program artistic de neuitat cu Dumitru Teleagă și formația sa, pentru ca de la ora 16.30 Olguţa Berbec să susţină un recital extraordinar.
În cele patru zile ale manifestării, agricultorii din Banat, Oltenia şi Ardeal îşi vor prezenta gama de produse eco-bio specifice zonelor lor de provenienţă, iar comercianţii vor oferi, la fel ca în alţi ani, produse de artizanat confecţionate manual, jucării, dar şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. (Foto: Gazeta Muzicanţilor)
Mădălina DOMAN