În perioada prepascală, la Centrul de Tineret Zăgujeni a fost începută o nouă activitate în cadrul proiectului „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”.
Coordonați de asistentul social Violeta Mȍkesch, primii opt copii, din localitatea Zăgujeni, beneficiază de activitățile unui serviciu social de tip „Şcoală după școală”, sub îndrumarea psihopedagogului Adelina-Denisa Roşca, voluntar în cadrul Centrului, informează Episcopia Caransebeşului.
„Dăruirea trebuie să satisfacă nevoile concrete, iar activitățile noastre se doresc a împlini real și extins, permanent și concludent datoriile iubirii aproapelui spre creșterea lui în și cu Hristos. În perioada imediat următoare această primă grupă va fi îmbogățită prin adăugarea de noi beneficiari, rodirea lor fiind împlinirea noastră”, a spus asistentul social.
Programul zilnic al beneficiarilor se desfășoară ținând cont de vârsta acestora, nivelul de dezvoltare, potențialul, nevoile și disponibilitățile pe care le au, asigurându-li-se totodată îngrijirea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios. Copiii servesc zilnic masa de prânz, primesc suport în efectuarea temelor, iar activitățile desfășurate sunt conforme cu vârsta, nevoile și particularitățile acestora. (M. Doman)